Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2012
Declarații politice · adoptat tacit
Doina Silistru
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică am intitulat-o „Problema natalității nu trebuie corectată prin noi interdicții”.
În calitate de politician, dar mai ales de femeie, mă voi referi la inițiativa legislativă privind obligativitatea consilierii psihologice a femeilor înaintea unui avort – o problemă delicată și deosebit de importantă pentru femei. Atât de importantă, încât, dacă nu luăm atitudine, riscăm să retrăim momentele de coșmar din timpul erei ceaușiste, când, pentru „binele națiunii”, avortul, contracepția și educația sexuală au fost scoase în afara legii. Aveam însă orfelinate pline, de multe ori cu copii schilodiți de tentativele de avort nereușite, și aveam decese materne provocate de astfel de tentative. O asemenea lege ne-ar readuce în acel punct.
Inițiatorii proiectului de lege pretind că întreruperea de sarcină este o intervenție periculoasă pentru sănătatea femeii. Haideți să fim serioși! Întreruperea de sarcină efectuată în unități sanitare de către personal medical specializat și instruit este un serviciu medical legal și sigur în România, în măsura în care acceptăm că riscul, de orice natură, este încă parte a actului medical. Eu sunt convinsă că femeile sau tinerele care recurg la această metodă de a nu avea un copil au motive suficient de puternice ca să o facă. Nu cred că ceea ce nu reușește să împiedice frica de Dumnezeu și cel mai puternic instinct al unei femei normale, cel matern, va reuși să împiedice un psiholog. Intervenția acestei verigi obligatorii nu va face decât să sporească birocrația și să întârzie gestul extrem, făcându-l astfel și mai traumatizant. Vor apărea un drum în plus, un plic în plus, un stres în plus, o formalitate inutilă în plus.
O scurtă privire asupra statisticilor arată că mai mult de jumătate dintre femeile care recurg la avort sunt de la țară și au venituri mizere. Asta, atunci când le au. Multe au deja doi, patru sau chiar mai mulți copii. Aceste femei sărmane abia fac rost de banii necesari pentru drumul la oraș, unde pot face avortul. Unde vor găsi ele un psiholog care să le arate ecografii și să le vorbească despre asistența maternală?! Vor trebui să vină la oraș. Asta înseamnă timp și mai ales bani. Pe care nu îi au.
Să mai avem în vedere o categorie, cea a tinerelor. În statistici sunt forte multe copile, sub 19 ani sau chiar sub 15 ani, care recurg la întreruperi de sarcină. Aici, sarcina este clar nedorită, consecință a unor relații care în puține cazuri sunt stabile. Aceste tinere își doresc în primul rând discreție. Pentru ele, legea în forma propusă va însemna o traumă în plus. În ce măsură poate fi păstrată discreția într-o astfel de situație, atunci când tânăra respectivă este silită să facă mai multe drumuri, să întâlnească mai mulți oameni, cu care să vorbească despre situația ei, să-și rezerve mai mult timp și mai mulți bani pentru asta? Va alege soluțiile care par mai simple, dar care sunt în același timp și mai riscante pentru sănătatea și chiar pentru viața ei.