Radu-Vicențiu Grădinaru

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi – „România, țara care nu-și iubește copiii!*”.

România nu-și iubește copiii săraci, bătuți, flămânzi sau violați într-o societate care „se face că plouă”.

Într-un secol al vitezei si al civilizației, la Botoșani există oameni care trăiesc suspendați în timp.

Tot mai mulți copii din mediul rural renunță la școală din cauza sărăciei. Nu au bani de rechizite, de navetă, de nimic.* În plus, sunt puși la muncă în gospodărie, în familiile prea numeroase.

Știți care este cea mai mare frică a oricărui copil? Să fie despărțit de părinți.

Părinții sunt ca Dumnezeu – vrei să știi că sunt acolo, undeva, vrei să aibă o părere bună despre tine, dar îi suni doar când ai nevoie de ceva de la ei.

Dați-mi voie să citesc un fragment din scrisoarea unui copil!

„Bunului meu Dumnezeu.

Doamne, îți mulțumesc pentru cele două pături primite! Datorită acestor pături, surioara mea nu este nevoită să îndure frigul atât de aspru. Este atât de frumoasă, ca un îngeraș; ea mă determină să continui lupta cu sărăcia, iar Tu îmi dai puterea necesară pentru a răzbi. Doamne, știu că Tu mi-ai trimis creionul prin intermediul acelui om bun, iar vântul a primit porunca de la Tine să îmi aducă această foaie.