Emilian Valentin Frâncu

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Unde nu-i cap, vai de picioare!”.

De la o săptămână la alta, începem să asistăm la un _remake_ al eșecurilor politice și economice ale guvernării FSN din anii ’90, când s-a prăbușit moneda națională, când inflația

creștea văzând cu ochii și când produsul intern brut al României scădea întruna.

Similitudinile sunt izbitoare. Nu există un plan de guvernare coerent, iar politicienii de la putere sunt preocupați mai ales de acaparările de funcții administrative pentru clientelele politice din județe, în vreme ce pentru salvarea aparențelor se inventează „vinovați de serviciu”.

Invocând greaua moștenire a guvernului anterior, premierul a anunțat „măsuri de austeritate”.

Nu mai departe decât în noiembrie trecut, PSD și PD-L susțineau sus și tare că, dacă vor ajunge la putere, salariile profesorilor vor fi imediat majorate cu 50%. Acum, aceste salarii vor crește, dacă vor crește, cum va da Dumnezeu... după 15 aprilie.

Oare ce s-a întâmplat cu promisiunile electorale?!

Nici PD-L, și nici PSD nu erau în noiembrie un fel de copilițe ingenue care nu știau nimic despre criza economică și financiară. Fie și numai avertismentele repetate ale Guvernului Tăriceanu ar fi trebuit să le dea de gândit, ca să nu mai vorbim despre datele statistice actualizate săptămânal pe paginile de internet ale ministerelor de resort.

Conștient de dificultățile viitoare prin care va trece țara, Guvernul Tăriceanu a adoptat, atunci, un program anticriză pe care, ulterior, noul Executiv l-a desființat în doi timpi și trei mișcări, adoptând măsuri total anapoda în contextul actual. Vă ofer numai trei exemple.

Guvernul Boc a anulat stimulentele pentru achitarea la timp a dărilor către stat — și se tot vaită cu foc că i-au scăzut încasările la buget —, a anulat stimulentele pentru menținerea și crearea de noi locuri de muncă, dar se victimizează în legătură cu creșterea ratei șomajului, și a majorat, prin CAS, cheltuielile cu forța de muncă din economie, mirându-se, în același timp, că investitorii serioși dau semne că vor începe să ocolească România.

Colac peste pupăză, iată și un al patrulea exemplu de incompetență: în locul măsurilor anticriză, Guvernul Boc adâncește povara crizei, stimulând agenții economici, prin scutiri de contribuții la salarii, să efectueze trimiterea angajaților în șomaj tehnic, iar acest lucru anulează, practic, șansele de redresare în piață a agenților economici.

Dezamăgită cu ceea ce primește acum, în urma votului pe care l-a dat pe 30 noiembrie 2008, populația României începe să-și aducă aminte de strămoșeasca zicală: „Unde nu e cap, va fi vai de picioare!”

Din păcate, la fel ca în precedentele guvernări FSN-iste, și de această dată, tot talpa țării este cea care suferă. Guvernanții PSD și PD-L își exprimă doar regretul ori compasiunea și... pășesc mai departe pe drumul erorilor și al gafelor impardonabile.