Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Constantin Petrea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Politizarea catastrofei de la Tecuci”. ## Stimați colegi,
Știți bine că municipiul Tecuci și câteva localități limitrofe au trecut printr-o adevărată catastrofă naturală. Niciodată în istoria inundațiilor acestui oraș consecințele nu au fost atât de zguduitoare. Pagubele sunt uriașe: mii de case distruse complet ori parțial, mii de oameni rămași fără agoniseala de o viață. Se putea și mai rău de atât! Noi, însă, îi mulțumim lui Dumnezeu că a fost doar atât.
Mă întristez, și v-o spun deschis, pentru cei aflați în suferințe, suferințe ce nu vor trece probabil prea repede. Mă întristez, de asemenea, însă, și pentru ce a urmat acestei catastrofe.
Noi, tecucenii, le mulțumim tuturor celor care au sărit în ajutorul nostru. Oameni din toată țara au donat bani, sânge, alimente, produse diverse necesare traiului, au ajutat la îndepărtarea mâlului din case.
Autoritățile locale, greu încercate de viitura care a măturat cu furie, efectiv, orașul, au făcut totul pentru a ține situația sub control. Alții, din nefericire, au considerat că trebuie pusă și mai multă presiune pe autorități și au trimis săgeți politice.
Regret acest eveniment și trag nădejde că pe viitor vom găsi cea mai scurtă cale de a ne ajuta, și nu de a ne pune, cum se spune în popor, bețe în roate.
Aș dori să vă mai precizez încă un aspect: specularea politică a nevoilor sinistraților. Tecuciul a fost și este în aceste zile câmp de manevre electorale. Ați văzut probabil o emisiune TV realizată cu câteva zile în urmă la Tecuci. Mă tem că lumea n-a înțeles decât două lucruri: că oamenii sunt tensionați, se ceartă între ei și că unii își fac campanie în spatele acestor tensiuni.
Stimați colegi, veniți la Tecuci, rămâneți câteva ore printre cei sinistrați. Durerea acestor oameni este de ajuns. Dacă nu-i putem ajuta cumva, măcar să nu îi întristăm în plus.
Adresez în final mulțumirile mele tuturor celor care au simțit impulsul de a veni în ajutorul oamenilor nevoiași din zonele sinistrate. Și cei care doresc, și nu au făcut-o încă, pot aduce mici bucurii acestor oameni.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.