Andrei Daniel Gheorghe

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi: „70 de ani de la înființarea NATO”.

România are șansa istorică de a fi parte astăzi din cel mai mare bloc de securitate colectivă din istoria omenirii, respectiv Pactul Atlanticului de Nord, Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la 4 aprilie 1949 la Washington de o serie de țări din Europa Occidentală, precum Franța, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Belgia, Portugalia, Italia, alături de țările din America de Nord, Statele Unite și Canada.

Iar apartenența noastră la NATO este principalul factor care ne asigură siguranța națională și ne poate previziona un viitor fără amenințări militare sau amenințări directe la adresa securității României. Spun acest lucru deoarece, de multe ori, noi minimalizăm importanța NATO.

Integrarea României în NATO, acum 15 ani, a fost pasul fundamental care ne-a rupt de trecutul totalitar comunist, a îndepărtat orice potențială agresiune care ar fi putut exista la un moment dat dinspre Est sau dintr-o altă zonă geografică a Europei și a spațiului în care ne aflăm astăzi și reprezintă umbrela de siguranță și securitate colectivă care păstrează România într-un mediu politic și militar predictibil, stabil și lipsit de orice tip de amenințare.

Să nu uităm că atunci când NATO a fost înființat principala viziune a fost ca Statele Unite să fie în interior și să fie prezente în Europa, Germania să fie în incapacitatea de a reveni la un regim totalitar precum cel care fusese recent înlăturat, odată cu prăbușirea nazismului la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Rusia Sovietică să fie păstrată în afară. Așa s-au pus bazele NATO la acel moment.

Din păcate, astăzi, în Europa sunt tot mai mulți comentatori, sunt tot mai mulți lideri politici care contestă rolul și importanța NATO. Să nu uităm că NATO a asigurat securitatea Europei într-o măsură mult mai mare decât Uniunea Europeană. Și vă dau doar două exemple: în 1955 intrarea Republicii Federale Germane în NATO a dus la adevărata reconciliere franco-germană și la oprirea oricărui risc de repornire a unui conflict în Europa Occidentală și în Europa în general; și, totodată, în 1952 integrarea în NATO, în același timp, a Turciei și Greciei a îndepărtat riscul unui război care părea aproape iminent.

De aceea, este esențial rolul pe care România îl joacă astăzi în NATO, aici, pe flancul estic. România trebuie să susțină în continuare extinderea către est a NATO. NATO trebuie să devină – deși astăzi este cea mai importantă alianță politico-militară a lumii –, să devină principalul vector de pace și stabilitate la nivel mondial. Și cred că extinderea NATO către alte zone, către alte regiuni ale Europei și chiar ale lumii nu trebuie să se oprească și trebuie gândit totul în perspectiva a ceea ce înseamnă o lume sigură, o lume stabilă și o lume care poate fi dominată doar prin pace și prin dialog în secolul XXI.