Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Haralambie Vochițoiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi poartă titlul „Sănătatea publică, din nou, la momentul reformelor!”.
Domnule președinte,
## Stimați colegi,
A fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104, din 11 februarie 2014, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Printre prevederile ordonanței se numără crearea cadrului legal pentru introducerea pachetelor de servicii medicale, respectiv pachetul de bază, pachetul minimal și pachetul de programe naționale de sănătate, dar și decontarea din Fondul național de asigurări de sănătate a operațiilor de reconstrucție mamară prin endoprotezare în cadrul intervențiilor chirurgicale oncologice.
Totodată, prin această modificare legislativă, este asigurat cadrul legal pentru ca unități de primiri urgențe din cadrul spitalelor județene de urgență să poate include în structura proprie compartimente de primiri urgențe din același județ.
Tot prin această ordonanță de urgență se introduce posibilitatea ca autoritățile locale să participe la finanțarea cheltuielilor de personal ale spitalelor din subordine, precum și la finanțarea altor tipuri de cheltuieli.
Este de apreciat efortul Guvernului, dar, în același timp, este de apreciat și modul uman în care s-a tratat problema ce privește decontarea din Fondul național de asigurări de sănătate a operațiilor de reconstrucție mamară prin endoprotezare în cadrul intervențiilor chirurgicale oncologice.
Referitor la faptul că unitățile de primiri urgențe din cadrul spitalelor județene de urgență pot include în structura proprie compartimente de primiri urgențe de la unitățile sanitare din același județ, atrag atenția – aici, de fapt, este cheia întrebării și interpelării – că procedura de care facem vorbire este centralizată la nivel de minister, este ambiguă și este foarte greu să fie aplicată.
În ceea ce privește posibilitatea autorităților locale de a participa la finanțarea cheltuielilor de personal ale spitalelor din subordine, precum și la finanțarea altor tipuri de cheltuieli,
consider că se pune o presiune în plus pe administrațiile locale care nu au banii necesari – oricum, și până acum era un mare efort – pentru a susține asemenea cheltuieli foarte mari.
Cred, stimați colegi, așadar, că trebuie să gândim în așa fel bugetul anului viitor încât sănătatea să fie finanțată la nivelul în care sănătatea poporului român să fie pe primul loc, astfel să fie mulțumiți și pacienții, și personalul medical.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.