Laurențiu Nistor

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează: „Criza care hăhăie”.

Ieșit-a zilele trecute însuși mărețul Zeus de la Cotroceni să întărească spusele tipului acela care blochează cu prezența sa venirea unui premier priceput la Palatul Victoria – parcă Milică al lu’ Boc s-ar numi (sper că părinții săi sunt fericiți de isprăvile fiului lor, pe care o țară-ntreagă, în cel mai bun caz, îl fluieră) –, ca să spună chiar cu augusta sa gură că n-are rost să sperăm la ceva bine pentru omul de rând de la guvernarea aceasta, nici în 2011!

„Hă, hă, hă, nu trageți în aducătorul veștilor proaste și al lui Boc la Palatul Victoria, că, hă, hă, hă, n-am scăpat decât de recesiune, hă, hă, hă, și nici de aia nu-i încă sigur; sigur e doar că, hă, hă, hă, n-am scăpat de criză, așa că, hă, hă hă, în timpul mandatului meu număru’ doi n-o să vă fie bine decât la anu’, și asta doar celor care or să prindă câte-o bicicletă sau vreo găleată portocalie”...

Ei, uite o premieră mondială _made in România:_ Băsescu a inventat criza care hăhăie! Căci încă nu a reușit să priceapă – circulă zvonu’ pe tarla că n-ar prea vrea sau nu are nici de unde, nici cu ce să priceapă faptul că singura modalitate de a scăpa de criză în România este plecarea sa de la Cotroceni și a portocaliilor de la putere. Încă nu reușește și nu a înțeles sau nu vrea să priceapă că numele crizei românești este Băsescu, fie el și doar Traian!

Conform oricărui dicționar care se respectă, cuvântul „criză” reprezintă o manifestare a unor dificultăți economice, politice și sociale, o perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări, adesea decisive, care se manifestă în societate. Când însuși Traian Băsescu a dat semnalul de dărâmare a economiei românești, a spitalelor, a învățământului, a veniturilor celor care-l plătesc ca să îi cârmuiască plin de înțelepciune, înțelegere și pricepere, era la mintea cocoșului – doamna Udrea, șezi blând, că aici e vorba doar despre zburătoarea cu același nume ca al soțului, nu de partenerul matale... – că or să apară dificultăți și economice, și sociale, și, mai ales, politice!

Da, sigur, am surzit deja de cât am auzit, ca o justificare portocalie majoră, că e o criză mondială, că bla-bla... Da’ tot tatăl crizei românești zicea că, de fapt, criza este o lipsă de pricepere în prioritizările bugetare. Traian-gură aurită o să-ți rămână numele, distinse sforar de talie internațională! Atâta vreme cât cărătorul de apelativ „Milică Boc” va zice, invariabil, la orice propunere, chiar dacă vine de la un premiat Nobel, că nu-s bani decât dacă ești blondă și din Pleșcoi, asta e: leneșul la toate zice că nu se poate!, ce dovadă mai trebuie ca să se vadă până și de către-un chior că acest Guvern nu are habar despre ce trebuie făcut în România, pentru români? Spusese, la un moment dat, Traian Băsescu un banc cu el și cu Dumnezeu – hm, nu prea auzisem până atunci același banc –, din care rezulta că nu se va sfârși criza din România în mandatul lui, respectiv al lui Dumnezeu.