Leonardo Badea

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică este intitulată „Numirea procurorilor, un gest de responsabilitate, dincolo de sentințe publice și riscuri de imagine”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Nu mi-au plăcut niciodată excesele. Oriunde și oricum, am considerat că ele agravează, în loc să aplaneze, dezbină, în loc să adune, creează mai multe probleme decât rezolvă. Indiferent de natura lor – gesturi, reacții, discursuri –, lejeritatea propagării și încurajării lor în spațiul public anulează dezbaterea rațională obligatorie.

În politică, felul acesta de a gândi lucrurile nu e întotdeauna cel mai avantajos. Un anume echilibru în abordarea problemelor și refuzul de a trata întotdeauna orice subiect pe tonuri tăioase oferă unora, cumva, din păcate, motivația pentru a acuza, pentru a construi în spațiul public imaginea existenței unor înțelegeri ascunse, pentru a manipula opinia publică și a anunța, asemenea falșilor profeți, lucrurile cumplite ce or să vină.

Trecând de la preambulul vag de mai sus la realitatea autohtonă, am avut de curând tabloul perfect al unui tip de abordare publică în raport cu o situație concretă – numirea procurorilor, subiect delicat, fără îndoială, cu implicații majore în toate sferele de activitate, cu un context controversat și, în fine, cu o ploaie de sentințe la adresa unei persoane, prim-ministrul Victor Ponta, care și-a asumat responsabilitatea deblocării unui sistem de interimat continuu și perfid.

Ce a făcut în fapt ministrul interimar al justiției, Victor Ponta? A înaintat o serie de nominalizări, care, de neimaginat pentru unii, nu au făcut și nu fac parte din sferele sau cercurile apropiate PSD/USL, asumându-și în mod conștient riscuri de imagine personală pentru interesul comun al unui semnal credibil pe plan internațional.

Primul pas a fost făcut. Rămâne ca persoanele nominalizate să dovedească că sunt dincolo de disputele politice. Numai așa vom avea o șansă reală pentru proiectul de modernizare a statului. Nu sunt cuvinte mari aruncate la întâmplare, ci esența unui demers matur, adaptat contextului.

Spunea cineva mai înțelept decât noi că „maturitatea nu ține de vârstă, ci de ancorarea în realitatea în care trăim”. Or, nu e asta ceea ce a făcut Victor Ponta?

Desigur, a fost mai la îndemână să se strige „Ponta egal cu Băsescu!” și toate variațiunile pe subiect. Și s-a strigat nonstop pe alocuri, fără pauză de respirație.

Haideți să înțelegem demersul pe fondul lui. Haideți să privim dincolo de mărginirea impulsurilor date de talibanismul politic. Haideți să vedem imaginea de ansamblu, haideți să înțelegem că un adevărat om de stat pune mai presus interesul național față de interesul politic de partid. Pentru că, altfel, ne vom trezi epuizați într-o singură luptă, pierzând, de fapt, războiul.

Există și o maximă celebră care spune: „Eu pot să greșesc, tu poți să ai dreptate, dar noi, împreună, avem de găsit o soluție.” E cazul s-o înțelegem.