Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 octombrie 2011
other
Gheorghe Marcu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică este intitulată „Să cerem proiectul de buget direct Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene?”
Stimați colegi,
La începutul săptămânii i-am adresat o interpelare primministrului în legătură cu motivele pentru care Parlamentul nu a primit nici până la această dată proiectul de buget pentru anul viitor.
După cum știți, Legea finanțelor publice prevede ca termen-limită pentru trimiterea bugetului la Parlament data de 15 octombrie, un termen legal încălcat de Guvern, cu scuza că așteaptă doi indicatori macroeconomici din partea Fondului Monetar Internațional și a Comisiei Europene, respectiv ținta de deficit bugetar și prognoza de creștere economică.
Îmi permit să-l ajut pe domnul profesor Emil Boc amintindu-i că acești doi indicatori sunt prezentați chiar în Strategia fiscal-bugetară 2012–2014, gândită de Guvernul Domniei Sale.
Voi fi și mai precis de atât. La pagina 10 a acestui document, la capitolul „Consolidarea macroeconomică și reluarea creșterii economice prin politici sustenabile”, găsim următorul indicator: „Creșterea economică în anul 2012 va fi între 3,5 și 4%”. La pagina 12 găsim și celălalt indicator: „pentru anul 2012 se prevede un deficit de 3% din PIB”.
Nu mai insist asupra greșelii făcute cu privire la creșterea economică, dând o plajă între 3,5 și 4%, când corect era să se dea o valoare absolută.
Ar fi, oricum, un detaliu în tot ce face greșit actualul Guvern, nerespectând termene legale, Constituție sau decizii și recomandări ale organismelor internaționale.
Însă greșeala mult mai mare constă în faptul că, prin stabilirea valorii celor doi indicatori precizați mai sus, Guvernul Boc dă dovadă că este rupt complet de realitatea economică internă și internațională. Atât timp cât politica Guvernului este focusată numai pe tăieri și lipsită totalmente de măsuri proactive privind creșterea economiei naționale, nu putem avea pretenția ca economia românească să crească de la sine.
Practic, fundamentarea celor doi indicatori este greșită. Ce constatăm în urma acestei întârzieri voite? Faptul că Guvernul României nu are capacitatea de elaborare a bugetului pentru anul 2012, contrazicându-se pe el însuși și dând dovadă de incoerență, iar dacă ceea ce am citit eu în Strategia fiscal-bugetară 2012–2014 nu este valabil, atunci putem considera fără valoare întregul document.
Mai mult decât atât, mă întreb de ce nu cerem direct Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene bugetul statului român pentru anul viitor și pierdem în continuare timpul cu Guvernul României.
Poate că întrebarea și mai potrivită ar fi de ce este plătit Guvernul României din banii românilor, dacă se dovedește incapabil de conducere, de analiză, de prognoză și de aplicare a măsurilor economice pe care este obligat să le ia.