Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Clement Negruț
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se intitulează: „Parlamentarii României trebuie să se ridice la înălțimea înaintașilor.”
Data de 15 martie 2011 va rămâne o pată neagră în istoria națională pentru locuitorii din județul Alba. Gestul unui funcționar al statului român de etnie maghiară de a-l judeca și spânzura pe Avram Iancu, revoluționarul român pașoptist născut în inima Ardealului și stindardul luptei pentru unitatea națională a românilor din Transilvania, este de o gravitate extremă și nu poate fi trecut cu vederea.
Eu, ca deputat venit din județul Alba, din inima Transilvaniei, nu pot să accept ca statul român, prin instituțiile sale reprezentative, să nu aibă nicio reacție față de un asemenea gest de frondă la adresa românilor din Ardeal.
Constat cu dezamăgire că, în acest context internațional extrem de delicat, nici Președinția României, nici Guvernul României și nici Parlamentul României nu au avut o reacție imediată.
Nu putem să ne vedem terfelită istoria națională în propria noastră țară, nu putem accepta ca înaintașii noștri, care au luptat pentru unitatea națională, să fie batjocoriți de un angajat al statului român.
Cer pe această cale, în mod public, adoptarea imediată a unei poziții diplomatice corecte și coerente, înainte ca lucrurile să degenereze și ca tensiunile etnice din România să lase loc unor abordări nedemocratice și violente.
Solicit de urgență anularea deciziei de detașare la Abrud a acestui individ, care și-a permis să atenteze la imaginea celui care a sădit în inima românilor ideea de libertate, de dragoste față de Ardeal și față de țară.
Avem datoria morală de a acționa, iar faptele de glorie ale unor români ca Avram Iancu și ca alți luptători și diplomați pașoptiști ne obligă să fim consecvenți cu noi și cu poporul pe care noi îl reprezentăm aici, în Parlamentul României. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.