Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Victor Paul Dobre
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică se intitulează „Podul rutier de la Drajna, un alt obiectiv de infrastructură ratat de guvernarea PSD–ALDE”.
## Stimați colegi,
Mă adresez astăzi de la tribuna Parlamentului în special conducerii Ministerului Transporturilor și a Companiei Naționale de Autostrăzi și Investiții, care nu se implică suficient de mult în realizarea proiectului de pod rutier peste calea ferată de la Drajna.
Suntem la mijlocul anului 2018, iar acest obiectiv de investiții atât de necesar pentru fluidizarea traficului în zonă și pentru reducerea timpilor de așteptare la trecerea de cale ferată de la Drajna încă nu are un calendar de implementare aprobat.
Încă se vorbește despre demararea studiului de fezabilitate, iar pentru finalizarea lucrărilor au fost anunțați doi ani, adică în anul 2020 ar trebui să se poată circula pe acest pod. Un termen extrem de optimist, aș putea spune nerealist, având în vedere faptul că în România proiectele de infrastructură sunt amânate și nu se încadrează în termenele inițiale asumate de către autorități.
Sper că la nivelul Ministerului Transporturilor este înțeleasă importanța acestui obiectiv, pentru că, din analiza modului în care se acționează, reiese contrariul.
Iar, dacă responsabilii de aceste proiecte nu înțeleg importanța realizării acestui pod rutier, îl invit pe domnul ministru al transporturilor să parcurgă traseul respectiv și să simtă pe propria piele calvarul prin care trec zilnic cetățenii care tranzitează zona și care așteaptă ore bune să treacă calea ferată.
Poate, dacă domnul ministru va face acest exercițiu, va urgenta demararea procedurilor și, totodată, va avea ocazia să constate că realizarea acestui obiectiv se află în strânsă legătură cu demararea lucrărilor pentru reabilitarea DN 21 – Slobozia–Drajna – și DN 3A, în zona localității Drajna.
Viziunea actualilor guvernanți în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii de transport din România este una deficitară, iar cei care au de suferit de pe urma acestei lipse de strategie sunt toți cetățenii acestei țări, efectele manifestându-se în cascadă asupra întregului mediu economic.
Subdimensionarea rețelei de transport și inadecvarea ei la noile realități, astfel încât să țină pasul cu dinamica fluxurilor de transport, reprezintă un atentat la siguranța traficului. Faptul că autoritățile române rămân impasibile în fața acestor realități ne demonstrează că agenda lor de lucru nu este sincronizată cu așteptările României reale.
Constat că pe hârtie se fac planuri cincinale, în care se planifică realizarea a sute de kilometri de drumuri modernizate, și de fiecare dată aceste planuri sunt infirmate de realitatea din teren, ceea ce demonstrează slaba capacitate administrativă a instituțiilor responsabile, în speță Ministerul Transporturilor și Compania Națională de Autostrăzi și Investiții, de a executa proiectele majore de infrastructură.