Florinel Dumitrescu

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea se intitulează „Conflictul dintre puterile statului”.

Revizuirea Constituției vine într-un moment în care, în urma votului popular masiv cu care USL a câștigat ultimele alegeri parlamentare, există în Parlament o majoritate confortabilă care duce la îndeplinire acest proiect. Așteptările populației cu drept de vot se referă mai mult la speranța însănătoșirii vieții noastre politice și, mai ales, la realizarea unui climat economic favorabil, care să prezinte cetățeanului simplu un trai decent și – de ce nu?– confortabil. Așadar, guvernarea actuală a pornit la drum însoțită de așteptări uriașe ale oamenilor, care au sancționat dur fostul partid aflat la guvernare, care se află și acum prăbușit în sondaje și ale cărui lipsă de adaptabilitate la cerințele străzii și oligarhizare evidentă au dus la o degringoladă fără precedent a dreptei românești, cosmetizată de-a dreptul ridicol în afara granițelor României.

Această lecție administrată de electori nu a fost înțeleasă în deplinătatea ei de către clasa politică. USL, deși o alianță de partide cu viziuni și doctrine diametral opuse, cade în aceleași păcate ca și predecesoarele alianțe și guvernări. Nu are viziuni și nu are soluții. Eșecul previzibil al marii privatizări aflate azi pe agenda Guvernului – Oltchim, CFR Marfă – și, nu în ultimul rând, marea păcăleală națională numită Roșia Montană prefigurează o guvernare dificilă, din criză în criză, care tensionează întreaga societate și nu duce, în final, la nimic bun.

Aș vrea să subliniez, dragi colegi, că războiul vorbelor nu generează soluții, ci este o simplă pierdere de vreme. Nu inventarea, uzitarea, repetarea de sintagme șmecherești, obicei larg răspândit la nivelul clasei politice actuale, ne fac mai deștepți, mai adulați de mulțime sau mai avuți. Exercițiile lingvistice dâmbovițene, întorsăturile de fraze agramate, dar lustruite cu ștaif nu sunt un semn de competență sau măcar de oarece aplecare pentru managementul funcției publice, fie ea de ministru sau de un amărât de secretar general, care – de ce nu?– ia și el, bietul, un salariu de 7.000 de lei, alături de niscaiva avantaje pe care are grijă să și le dea singur, invariabil pe sub nasul conducătorului instituției, prea ocupat ca să observe.

Aceste lucruri fiind spuse, să revenim la tema de bază a declarației mele: conflictul dintre puterile statului. Constituția în vigoare, modificată în anul 2003, consfințește, potrivit doctrinei, trei puteri în stat: executivă, legislativă și judecătorească. Toate trei ar trebui să fie independente și să se controleze reciproc, conform principiului separației puterilor în statul de drept. Dreptul comparat cunoaște o largă răspândire a consacrării explicite în textul constituțiilor a acestui principiu, fundamentat de Montesquieu înainte de Revoluția Franceză din 1789. Regimul de separație are ca scop ca „puterea să oprească puterea”. Cele trei funcții principale prin care puterea se exercită în stat trebuie îndeplinite de autorități diferite, care trebuie să colaboreze între ele, pentru a evita ruperea însăși a puterii statului, care prin natura ei nu poate fi decât unică, chiar dacă se manifestă în modalități și forme diferite.