Orest Onofrei

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea se intitulează, cu ghilimelele de rigoare, „Schizofrenia noastră respectuoasă”.

Așa cum am anunțat, vreau să fac o declarație politică, nu să o citesc. Declarația politică integrală o depun la președintele de ședință pentru a fi cuprinsă în stenogramă.

Recunosc că am fost unul dintre cei, poate, puțini care în acest weekend s-au uitat la televizor la congresul colegilor noștri de la PNL.

Eu am tras două concluzii pe care vreau să vi le împărtășesc, nu neapărat să fiți de acord cu mine.

Prima: am declarat de mai multe ori că, prin felul cum domnul Tăriceanu a guvernat, prin datoriile pe care le-a lăsat în economie, se aseamănă cu un om care a fost la masă la restaurant și nu și-a plătit consumația. Vinerea trecută, domnul Tăriceanu a primit nota de plată la partid și a primit-o și cu indexări. Pentru că n-a putut s-o plătească singur, au trebuit s-o plătească și foarte mulți apropiați ai dumnealui.

A doua imagine pe care am avut-o vizionând congresul PNL a fost o scenă pe care Marin Preda o descrie în „Cel mai iubit dintre pământeni”. Acolo, cineva, care era un anumit șef, explica altuia cât de șef este el. Și, la un moment dat, șeful mai mare a trecut pe lângă el.

Scena era următoarea: persoana respectivă s-a adresat șefului mai mare cu un „Să trăiiiiiiți!” foarte lung, urmat de o înjurătură printre dinți și cu trimitere undeva, după ce șeful a dispărut după colț. Acest lucru l-am observat și eu și vreau să-i spun domnului Tăriceanu, cu respect, domnule Tăriceanu, și mai ales în numele colegilor dumneavoastră care sunt mult prea ocupați și preocupați să spună „Să trăiiiiiiiți, domnule Antonescu!”.