Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 februarie 2014
Declarații politice · retras
Alexandru Cordoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică am intitulat-o „Perspectivele agriculturii românești”.
Stimați colegi,
2013 a fost un an excepțional pentru agricultură. A fost primul an după 1994 când exporturile românești de produse agroalimentare au depășit importurile. Este aproape de neînchipuit cum a fost posibil ca o țară atât de bogată din punct de vedere agricol să importe mai mult decât să exporte produse din acest sector economic.
Este momentul să analizăm oportunitățile existente pentru agricultura și spațiul rural din România în Politica agricolă comună 2014–2020, dar și pașii de urmat pentru implementarea eficientă a viitorului Program de Dezvoltare Rurală. Având în vedere că viitorul PNDR va fi structurat pe 12 măsuri, începând cu anul 2014 trebuie să ne asigurăm că investițiile alocate vor fi corect și optim repartizate.
Vă reamintesc pe scurt doar câteva dintre măsurile vizate și sumele care se doresc a fi alocate acestora.
Măsura 1 – investiții în active fizice, pentru modernizarea fermelor, unităților de procesare și a infrastructurii. Fondurile sunt importante. Ele se ridică, în zona de producție, la 329 de milioane de euro și 800 de milioane pentru zona de
procesare. De asemenea, măsura pentru irigații, pentru refacerea infrastructurii secundare, pentru care se vor plăti 371 de milioane de euro, comparativ cu 60 de milioane de euro în vechiul PNDR.
Măsura 2 – dezvoltarea exploatațiilor și a întreprinderilor pentru instalarea tinerilor fermieri, _start-up_ , microîntreprinderi și întreprinderi mici nonagricole.
Măsura 3 – servicii de bază și reînnoirea satelor, pentru care este prevăzută suma de un miliard de euro.
Nu trebuie uitat faptul că România va putea începe să absoarbă primii bani europeni din PNDR 2014–2020 abia de la sfârșitul anului 2014.
Stimați colegi senatori,
Consider că mai avem destule de făcut, ca for legislativ, pentru a sprijini eforturile Guvernului de a menține agricultura pe un trend ascendent. În următoarea etapă trebuie urmărit modul de aplicare a noului Cod silvic, a legilor pajiștilor. De asemenea, trebuie clarificate și adoptate Legea achizițiilor terenurilor agricole și Legea certificatelor de producător. Pe plan local, trebuie să încurajăm asocierea fermierilor pentru crearea fondurilor mutuale pentru agricultură, trebuie să acționăm pentru reducerea birocrației în toate instituțiile și mecanismele implicate în absorbția și distribuirea fondurilor pentru agricultură și, de asemenea, să ne asigurăm că subvențiile acordate sunt utilizate pentru scopul în care au fost solicitate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.