Declarația politică am intitulat-o „Principiul separației și echilibrului puterilor în stat, reafirmat prin deciziile Curții Constituționale a României”.
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
Într-un stat democratic, mecanismul de guvernare are ca fundament principiul separației puterilor în stat.
O condiție esențială pentru o bună guvernare o reprezintă modul în care fiecare autoritate a statului respectă cadrul constituțional și legal în care își desfășoară activitatea.
Funcționarea statului român a fost bulversată în ultimul timp tocmai din cauza faptului că autorități ale statului și-au depășit sfera de competență statuată prin Legea fundamentală sau prin cadrul legislativ în materie.
Puterea unei autorități publice și amplitudinea prerogativelor sale, gradul de interferență cu alte autorități depind de legitimitatea și reprezentativitatea acesteia, conferite de votul direct care a stat la baza constituirii sale.
Curtea Constituțională, autoritate îndrituită să garanteze supremația Constituției, a repus în matcă, prin deciziile sale, principii fundamentale după care funcționează și se guvernează un stat.
Astfel, prin Decizia nr. 68/2017 a Curții Constituționale referitoare la cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, precum și prin Decizia nr. 63/2017 referitoare la cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare – Parlamentul României, pe de altă parte, precum și dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, cereri formulate de președintele Consiliului Superior, principiul separației și echilibrului între puteri a fost reafirmat ca o piatră de temelie pentru orice construcție democratică solidă.
Mai actuală decât oricând, teoria separației puterilor în stat trebuie să fie readusă în atenția opiniei publice, care nu trebuie să uite afirmațiile lui Montesquieu: „Atunci când în mâinile aceleiași persoane sau în ale aceluiași cor de dregători se află întrunite puterea legislativă și puterea executivă, nu există libertate, deoarece se poate naște teama ca același monarh sau același senat să întocmească legi tiranice, pe care să le aplice în mod tiranic. Nu există, de asemenea, libertate dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă și cea executivă. Dacă ea ar fi îmbinată cu puterea legislativă, puterea asupra vieții și libertății cetățenilor ar fi arbitrară, căci judecătorul ar fi și legiuitor. Dacă ar fi îmbinată cu puterea executivă, judecătorul ar putea avea forța unui opresor. Totul ar fi pierdut dacă același om sau același corp de fruntași, fie ai nobililor, fie ai poporului, ar exercita aceste trei puteri: pe cea de a face legi, pe cea de a duce la îndeplinire hotărârile obștești și cea de a judeca infracțiunile sau litigiile dintre particulari.”
Viața socială și statele democratice, în general, se bazează pe ideea de echilibru: echilibru între puteri, între partidele politice, între patronat și sindicate, între autoritatea publică și drepturile omului. Rațiunea care stă la baza echilibrului social este împiedicarea manifestării hegemoniei unei puteri constituționale în detrimentul celorlalte, dar și evitarea încălcării ordinii constituționale stabilite prin voința națiunii.
Separația puterilor în stat rămâne panaceul de la care se așteaptă armonia activităților etatice, afirmarea democrației liberale și protecția individului într-un stat de drept. Nimeni nu poate exercita întreaga putere, nimeni nu poate pretinde că deține adevărul absolut. Astfel, oricât de înverșunate ar fi forțele politice într-o societate democratică, acestea nu pot fi decât adversari asociați în vederea realizării obiectivului fundamental al oricărei democrații – binele comun.
Delegarea legislativă nu este o negare a rolului constituțional și a puterii legislative a Parlamentului, nici o dezînvestire
temporară a acestuia de competența exclusivă de a adopta legi. Înainte de a fi o formulă juridică cu modalități și norme procedurale de înfăptuire, delegarea legislativă este o soluție politică în fond, pe care Guvernul o pune în aplicare în temeiul unei legi a Parlamentului și cu sprijinul unei majorități parlamentare care îl susține. Împuternicirea Executivului cu atributul de a legifera a fost determinată de necesitatea adoptării rapide a unor măsuri legislative pentru rezolvarea unor probleme acute.
Delegarea legislativă a fost definită ca o modalitate de conlucrare între Parlament și Guvern, în virtutea principiului separației și al colaborării puterilor în stat, în temeiul căruia Guvernul este învestit cu exercitarea, în anumite condiții, a unei funcții legislative.
Constituția a instituit, prin art. 115 alin. (1) și (3), competența Guvernului de a emite ordonanțe, deci o competență normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, prin care unica autoritate legiuitoare din România deleagă, pentru un interval limitat de timp, competența de legiferare în domenii strict delimitate de Constituție și de legea de abilitare.
Exercitarea acestei competențe se include tot în sfera puterii executive, deoarece prin emiterea de ordonanțe Guvernul duce la îndeplinire legea de abilitare, cu specificul pe care-l implică o asemenea lege în ce privește aprecierea limitelor abilitării acordate.
Transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar.
Prin legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, Parlamentul nu numai că-și păstrează funcția legislativă și rolul constituțional, dar își asumă o răspundere directă în fața națiunii pentru acceptarea solicitărilor Guvernului.
Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul Grindeanu, prin emiterea ordonanțelor de urgență, nu a încălcat nicio dispoziție constituțională, fapt constatat și de instanța de contencios constituțional. În virtutea calității lor de acte de reglementare primară, deci echivalente legii, ordonanțele de urgență sunt supuse controlului de constituționalitate, prevăzut de art. 146 lit. d) din Constituție.
Având în vedere aceste aspecte, în temeiul dispozițiilor constituționale și legale care reglementează organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pot face obiectul controlului de legalitate a posteriori, pe calea invocării unei excepții de neconstituționalitate, o ordonanță în ansamblul său ori doar anumite dispoziții din aceasta.
Controlul vizează aspecte de constituționalitate extrinsecă, și anume procedura de adoptare a actului, și aspecte de constituționalitate intrinsecă, respectiv conținutul normativ al actului. Cu alte cuvinte, cercetarea aspectelor de legalitate a ordonanțelor simple sau de urgență ale Guvernului vizează exclusiv raportarea la Legea fundamentală, care consacră procedura de adoptare a acestui tip de act normativ, precum și drepturile și libertățile fundamentale pe care conținutul acestuia trebuie să le respecte.
Prin derapajele care au existat în ultimul timp și prin intruziunea unor autorități ale statului – Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție – în sfera de competență exclusivă a altor autorități publice, în speță Guvernul României, s-au adus atingeri grave statului de drept.
Imixtiunea în deciziile de natură politică a fost sancționată dur de către Curtea Constituțională, care a statuat că niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege. A admite contrariul este, în opinia instanței constituționale, facilitarea posibilității intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecința directă a încălcării separației puterilor în stat. Exonerarea de răspundere pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventualele presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce-i revin potrivit Constituției și legilor.
Curtea a extins imunitatea către miniștri, care exercită putere de legiferare. Această imunitate care vizează actul decizional de legiferare este aplicabilă _mutatis mutandis_ și membrilor Guvernului, în activitatea lor de legiuitor delegat.
Doamnelor și domnilor senatori,
Miniștrii Guvernului trebuie trași la răspundere pentru acțiunile lor politice, iar aceasta reprezintă modalitatea democratică corectă de a asigura angajarea răspunderii lor în cadrul sistemului politic. Procedurile penale trebuie aplicate doar faptelor penale.
Acest fapt este întărit și de Comisia pentru democrație prin drept, de la Veneția, care a susținut că: „Atunci când se trage linia între răspunderea penală și cea politică trebuie să se țină seama și de particularitățile procedurii de luare a deciziilor politice și de jocul politic. Este important pentru o democrație ca miniștrii să aibă marjă de manevră pentru implementarea politicilor pentru care au fost aleși, cu o marjă largă de eroare, fără a fi amenințați de sancțiuni penale. Într-o democrație funcțională, miniștrii sunt trași la răspundere pentru deciziile lor politice prin mijloace politice, nu recurgându-se la dreptul penal.”
Instituțiile statului român trebuie să aibă o colaborare loială, bazată pe principiul separației și echilibrului între puteri și cu unicul scop acela de a realiza binele comun al societății.
Parlamentul nu legiferează în numele său și pentru sine, ci în numele poporului și pentru popor, sub controlul poporului. Legiferarea este o împuternicire pe care națiunea i-a conferit-o.
Raporturile instituționale între participanții la viața publică trebuie să se desfășoare în forme civilizate, pentru a se asigura și pe această cale promovarea valorilor supreme consacrate și garantate în art. 1 din Legea fundamentală. Doamnelor și domnilor senatori,
Într-un stat de drept, nu separația puterilor înlătură posibilitatea apariției tiraniei, ci echilibrul și controlul reciproc al acestora descurajează tendințele excesului de putere și personalizarea acesteia dincolo de limitele formale ale Constituției.
A învăța democrația, a-i reanima, dacă este cu putință, crezurile, a-i purifica moravurile, a-i regla mișcările, a înlocui puțin câte puțin lipsa ei de experiență cu știința treburilor
publice, instinctele ei oarbe cu cunoașterea adevăratelor ei interese, a adapta guvernarea ei timpurilor și locurilor, a modifica această guvernare în funcție de împrejurări și de oameni, iată cele dintâi îndatoriri impuse în zilele noastre celor aflați la cârma societății.
Vă mulțumesc.
Senator Adrian Țuțuianu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.