Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2011
procedural · adoptat
Florin Constantinescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică de astăzi am intitulat-o „De dragul reorganizării administrativ-teritoriale”.
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
În ultima săptămână, agenda publică a fost acaparată de subiectul reorganizării administrativ-teritoriale. Subiectul a incitat spiritele tocmai prin urgența despre care vorbește puterea portocalie. România ar urma să fie împărțită în regiuni sau județe mult mai mari. O droaie de instituții din administrația publică locală ar trebui desființate și, pentru că nu erau suficiente tăierile și ajustările, cetățenii ar trebui să cheltuiască niște bani și pentru a-și schimba actele. Unde mai punem că după această schimbare românii vor trebui să-și caute sănătatea la sute de kilometri?
Timpul prețios utilizat pentru aceste discuții ridicole ar trebui folosit pentru a vedea cum scoatem, până la urmă, România din criză, cum facem ca românii să nu mai trăiască atât de prost. Ideea reorganizării este total greșită. Modalitatea în care se vrea a fi făcută, în grabă, pe genunchi, fără consultarea românilor, este de asemenea greșită.
PDL gândește 8 regiuni, maximum 12. UDMR are o variantă cu 15-16 regiuni. Niciuna dintre variante nu respectă criteriile impuse de Uniunea Europeană.
Și, dacă-mi permiteți, aș aminti demersurile europarlamentarilor liberali. Potrivit europarlamentarilor liberali, România ar trebui să informeze autoritățile de la Bruxelles cu doi ani înainte despre intenția de reformă administrativ-teritorială. Într-o asemenea adresă, remisă președintelui Traian Băsescu, europarlamentarii liberali, la inițiativa Ramonei Mănescu, invocă prevederile unui regulament privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS), elaborat și adoptat de Comisia Europeană și Parlamentul European în 2003, care stipulează obligativitatea informării și consultării EUROSTAT cu cel puțin doi ani înainte de momentul prevăzut pentru implementarea reformei în domeniu. Toți se gândesc la formarea unor zone mamut, în care să se spele bani sub umbrela folosirii unor fonduri europene. Dacă ei nu sunt în stare să folosească banii la nivel de județ, cum vă închipuiți că vor putea face acest lucru la nivel de regiune?
Reorganizarea administrativ-teritorială ar duce la o pierdere de bani, de timp și servește doar unor scopuri ale PDL. Dacă dorim să accesăm fondurile europene, acest lucru se poate face foarte simplu la nivel de județ.
Vrem rigoare, seriozitate și lipsa birocrației – toate aceste lucruri se pot face la nivelul județului. Nu trebuie să existe alte zone, alte regiuni. Trebuie să folosim ceea ce avem.
În plus, la fel ca și în ceea ce privește modificarea Constituției sau a legilor electorale, nu era firească o consultare cu societatea civilă sau cu specialiștii din Uniunea Europeană?
Reorganizarea administrativ-teritorială este o pârghie pentru PDL de a controla și de a păstra puterea. Dacă ele s-ar numi regiuni, atunci trebuie schimbată Constituția. Dacă ele se numesc județe, mie îmi e destul de clar că PDL dorește să câștige cât mai mult la alegerile locale din 2012. Unde mai punem faptul că acest lucru implică și modificarea Legii administrației publice, modificarea Legii electorale.