Pavel Horj

## Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează „Revizuirea Constituției, încotro?”

Săptămâna trecută, Guvernul a inițiat un proiect de modificare a Constituției. Prima prevedere propusă impune primului-ministru obligația de a se consulta cu șeful statului înainte de a revoca sau de a numi membri ai Guvernului. Textul rămâne la fel de neclar ca și cel în vigoare, deoarece nu stabilește cine ia decizia finală în cazul în care președintele și premierul sunt în dezacord. În lipsa acestei precizări, experiența a dovedit că ultimul cuvânt îl are președintele.

În text a fost introdus termenul de „consultare”, care înseamnă obligația premierului de a cere părerea președintelui, dar și libertatea de nu ține cont de această opinie. Deci, dacă textul nu stabilește ce se întâmplă în cazul în care cei doi nu sunt de acord, atunci apare inevitabil „blocajul”.

O altă favorizare a președintelui dedusă din legea fundamentală propusă de Guvern constă în obligația impusă Parlamentului de a-l suspenda din funcție pe șeful statului doar dacă avizul obligatoriu al Curții Constituționale este favorabil. Această prevedere este favorabilă președintelui deoarece senatorii și deputații vor avea împotriva sa o pârghie de acțiune în minus. Parlamentarii vor fi obligați să oprească procedura suspendării dacă judecătorii Curții Constituționale dau aviz negativ, în timp ce actuala Constituție le permite continuarea acțiunii în acest caz. Nu este lămurit ce se întâmplă în situația în care Curtea dă aviz favorabil suspendării, dar majoritatea parlamentară – care, de regulă, este susținătoare a președintelui! – respinge prin vot suspendarea. Dacă decizia Curții este obligatorie pentru parlamentari, în cazul în care magistrații resping suspendarea, atunci tot obligatorie, pe principiul simetriei juridice, ar trebui să fie și decizia lor prin care aprobă suspendarea, ceea ce ar presupune, în consecință, ca parlamentarii să nu poată da un vot negativ.

Înaintea alegerilor prezidențiale de anul trecut, Parlamentul l-a respins pe Lucian Croitoru, desemnat pentru postul de premier, apoi a tot amânat învestirea noului candidat propus, Liviu Negoiță. Noua prevedere stabilește la zece zile perioada în care Parlamentul trebuie să dea votul de învestitură candidatului propus pentru funcția de primministru și echipei sale. În cazul în care Legislativul nu se pronunță în cele zece zile, atunci candidatul pentru postul de premier se consideră respins.

Referitor la modificarea structurii Parlamentului, în România, din punct de vedere istoric, spiritul parlamentului bicameral își face apariția în urma semnării Tratatului de la Paris, la sfârșitul secolului al XIX-lea, care a condus la separarea puterilor în stat, în cadrul căruia puterea legislativă era exercitată colectiv de către Domn și Adunarea Electivă.

Un alt model constituțional românesc este „Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris”, conform căruia puterile statului erau încredințate domnitorului și Reprezentanței Naționale, aceasta din urmă fiind alcătuită din Senat și Adunarea Deputaților.