Liviu Titus Pașca

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează „Salariile bugetarilor, între iluzii și speranțe”.

Stimați colegi,

În urmă cu două săptămâni, președintele țării ne-a anunțat că au fost îndeplinite o serie de condiții care vor permite revenirea la normalitate a salariilor bugetarilor, la nivelul inițial din mai 2010.

Ulterior, la câteva zile după declarația șefului statului, Coaliția de guvernare ne comunica decizia de a se reîntregi salariile bugetarilor cu 15%, care ar reprezenta, în opinia guvernanților, o reparație morală, un act de dreptate socială față de reducerea operată în 2010.

Pe de altă parte, premierul Ungureanu avansa ideea reducerii CAS ca formulă posibilă de creștere a veniturilor bugetarilor.

În mod firesc, cei 1,2 milioane de bugetari ai României speră și iau în serios declarațiile celor aflați la cârma țării, conform cărora după 1 iunie anul curent vor avea 15% în plus la salariu.

Aparent contradictorii, cele două declarații, a președintelui, care susține reîntregirea salariilor bugetarilor, și a premierului, de reducere a CAS-ului, reprezintă, în realitate, o modalitate de a drege imaginea șifonată a guvernanților înainte de alegeri, a acelorași guvernanți care, în 2009, au ascuns criza în preajma alegerilor prezidențiale, și, pe de altă parte, același președinte care nici nu a clipit când a impus bugetarilor tăierea salariilor cu 25% în 2010, concomitent cu mărirea TVA-ului. Și atunci, ca și acum, a fost spulberată speranța unui trai mai bun și s-a vândut iluzia că sacrificiul cetățenilor țării, plătitori de taxe și impozite mereu crescânde, este necesar pentru a le fi mai bine ulterior.

Față de aceste ultime evoluții, mă simt obligat să reamintesc faptul că bugetarii au fost reîncadrați pe noua grilă unică, fiindu-le suprimate sporurile, pe lângă cei 25%, prima de vacanță, precum și al 13-lea salariu. Cu alte cuvinte, s-au pierdut într-un an cam cinci salarii. Aceste măsuri de austeritate exclusive adoptate de Guvernul României în anul 2010 au determinat o scădere dramatică a puterii de cumpărare a românilor cu peste 9%.

Și pentru a nu lăsa loc speculațiilor, aș dori să vă prezint câteva elemente cuprinse într-un recent raport al Institutului pentru Calitatea Vieții, conform căruia România a fost cotată, atât înainte de criza financiară din 2009, cât și în prezent, ca țara cu cea mai ridicată proporție de populație săracă din Uniunea Europeană.

Același document subliniază faptul că, după 1990, sărăcia în România s-a extins și adâncit în rândurile persoanelor salariate, astfel încât deținerea unui loc de muncă nu consolidează statutul economic al celor angajați și nu garantează menținerea familiei deasupra pragului sărăciei.

Aș adăuga că, potrivit Strategiei „Europa 2020”, care formulează liniile de dezvoltare pentru următorul deceniu, o persoană săracă este considerată acea persoană al cărei câștig salarial se ridică la mai puțin de 60% din salariul mediu la nivel național. Exemplificând, dacă în Marea Britanie un angajat ce trăiește în sărăcie câștigă un salariu minim de 967 de euro, un angajat român, cu același statut de sărăcie, câștigă un salariu minim de 159 de euro, adică cel mai mic salariu minim din țările Uniunii Europene.