Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Leonardo Badea
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația politică se intitulează „Echilibru și responsabilitate în relația cu Fondul Monetar Internațional”.
Declarația mea de astăzi vine în contextul invaziei de informații provocate de recenta vizită a reprezentanților Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene la București. Concluziile negocierilor dintre echipa Guvernului României și cea a misiunii externe au fost deja afirmate, iar unele au fost subliniate gros. E drept, am observat multă insistență din partea unor formatori de opinie în a promova apocaliptic anul 2014 și, în general, viitorul nostru, ca țară.
Încep cu afirmația asumată că noul cadru de măsuri, esențial pentru construcția bugetară de anul viitor, constituie fundamentul unei dezvoltări economice solide, pe termen mediu și lung. Vorbim acum de prudență, vorbim acum de echilibru. Nu sunt termeni sofisticați, nu atrag _breaking news_ -uri, nici măcar nu apar în vocabularul mediatic. Dar înseamnă, în cheia perspectivelor economice, responsabilitatea acestui Executiv tradusă în cifre.
Guvernul Ponta a negociat pentru viitor și a negociat bine. E adevărat că acest Guvern nu a negociat tăierea pensiilor, tăierea salariilor la bugetari sau creșterea TVA. Poate tocmai de aceea cei care au devenit brusc comentatori economici pe marginea acordului nu se simt confortabil, ignorând în mod voit istoria recentă. Desigur, de aceea fac și foarte mult zgomot și sunt greu de urmărit cu atenție.
În schimb, am ascultat cu atenție analiza guvernatorului BNR, domnul Mugur Isărescu, și voi prezenta două declarații care mi se par elocvente:
I. „Conform datelor noastre preliminare și unor prime evaluări pe baza unor modele, pentru că avem așa ceva, impactul” – care se referă la noile taxe și impozite anunțate – „este limitat undeva la 0,2% și consecințele în lanț sunt, de asemenea, limitate. Probabil că vom schimba doar balanța riscurilor, de la una echilibrată la una ușor în creștere.” II. „Nu vedem deloc o avalanșă de scumpiri, scumpiri în lanț. Acestea sunt tabuurile noastre de 20 de ani încoace. Impactul este limitat.”
Repet, declarațiile nu aparțin premierului sau ministrului de finanțe, sau vreunui parlamentar USL plin de bune intenții la adresa propriului Guvern, ci guvernatorului BNR.
Revin acum la deciziile anunțate pentru 2014:
– creșterea salariului minim în două tranșe, până la 900 de lei. Vor beneficia de această măsură aproximativ 800.000 de români;
– indexarea pensiilor cu mai mult decât rata inflației. Vorbim de o inflație de puțin peste două procente și de o indexare de 3,7%. Vor beneficia de măsură peste 5 milioane de pensionari;
– investiții care să depășească 6% din PIB;
– reducerea CAS cu 5 procente de la jumătatea anului 2014, măsură esențială în cazul unei țări ca România, care are una dintre cele mai mari poveri fiscale pe muncă din Uniunea Europeană, de 43%.