Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2016
other · adoptat
Petru Filip
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația Senatului României prilejuită de aniversarea a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova
Senatul României salută aniversarea a 25 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova față de URSS.
Reamintim că România a fost primul stat care a recunoscut oficial independența Republicii Moldova, la câteva ore de la declararea acesteia de către Parlamentul Republicii Moldova, printr-o declarație a Parlamentului și, respectiv, a Guvernului României, în care se afirma: „Proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța, în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop, reprezintă un pas decisiv pentru înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor și intereselor poporului român.”
Reafirmăm voința comună de consolidare a relațiilor speciale dintre România și Republica Moldova, în virtutea comunității de limbă, istorie, cultură și tradiții, inclusiv prin semnarea Parteneriatului strategic bilateral pentru integrare europeană a Republicii Moldova.
Independența Republicii Moldova a fost un act de exprimare a voinței cetățenilor, care a fost urmat de evoluția tot mai clară a țării pentru apropierea de valorile și principiile euroatlantice și care a culminat cu semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a Acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Subliniem faptul că integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă un punct cardinal al politicii externe a României încă de la declararea independenței Republicii Moldova, aspect care reiese chiar din ultimul paragraf al Declarației adoptate de Guvernul României la 27 august 1991: „Guvernul României își exprimă încrederea că celelalte țări participante la CSCE vor acorda întregul lor sprijin noului stat independent, îl vor primi cu brațele deschise în familia statelor europene și îl vor accepta ca partener egal în opera de edificare a unei Europe unite și libere, bazată pe valorile comune ale democrației, libertății și statului de drept.”
Senatul României reafirmă întreaga disponibilitate și determinare a tuturor forțelor politice din România de a sprijini în continuare, atât în plan intern, cât și în plan extern, în dialogul bilateral și multilateral cu statele membre ale Uniunii Europene și cu instituțiile europene, procesul integrării europene a Republicii Moldova și rezolvarea conflictului transnistrean pe cale pașnică și cu respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova.
Salutăm declarațiile oficiale ale reprezentanților statelor partenere ale Republicii Moldova, care afirmă fără echivoc susținerea pentru suveranitatea, integritatea teritorială și independența Republicii Moldova și sprijinul pentru reforme democratice în contextul drumului european al acesteia.