Ștefan Baban

Mulțumesc, domnule președinte. „Depopularea României”

România a intrat în al optsprezecelea an de declin al populației și nu există perspective de stopare a acestui trend, ba se pare că acesta va continua, situația ameliorându-se după 2050, și asta doar în cazul în care se vor lua decizii politice și sociale de creștere a natalității.

O analiză a dinamicii populației în 33 de țări europene la nivel regional, prin luarea în considerare a mișcării naturale și migratorii și acoperind perioada 1990—2005, plasează România în grupa celor 9 țări cu gradul cel mai ridicat al procesului de depopulare.

România duce lipsa unui program de susținere a natalității, a unei politici coerente demografice, iar banii pe care-i primește din partea statului o familie pentru creșterea unui copil nu reprezintă un imbold în creșterea demografică din țară. Dacă la acestea adăugăm migrația în străinătate a tinerilor și mai ales opțiunea lor de a rămâne definitiv acolo pentru a duce un trai decent cu familia, avem încă o cauză importantă a declinului demografic din România.

Cele mai realiste estimări arată că în 2050 populația cu vârste între 20 și 60 de ani va ajunge numai la 9 milioane, cu 4 milioane mai mică decât în prezent, și, ca urmare, și raportul de dependență se va degrada, ajungându-se la 115 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte. Dacă populația cu vârste între 3 și 23 de ani este în prezent de 5,7 milioane, în 2050 aceasta va ajunge la 2,7 milioane, astfel că ne vom confrunta cu o populație îmbătrânită, cu puțini copii și tineri.

Felul în care se dorește stimularea natalității în România este departe de a fi cel potrivit. Motivațiile decizionale ale multor cupluri de a avea unul, maximum doi copii se datorează gravelor erori săvârșite în politica demografică și socială, erori din incompetență, lipsă de voință politică și chiar corupție.

Astfel, actualul sistem al indemnizațiilor pentru creșterea copilului și al alocațiilor de stat pentru copii până la doi ani este considerat a fi pripit, fără fundamentare științifică, urmărind efecte imediate, fără evaluarea potențialelor implicații, inclusiv adverse, nefiltrat prin prisma nevoii stimulării natalității.

Concret, modificarea în 2003 a sistemului de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, adică 85% din media veniturilor lunare ale mamei din ultimele 12 luni, a condus la o ușoară creștere a numărului nou-născuților, tinerele mame făcând parte, în cea mai mare măsură, din categoria femeilor salariate cu studii postliceale și superioare care aveau venituri mai mari decât salariatele cu studii inferioare.

În 2004, odată cu generalizarea cuantumului unic al indemnizației, indiferent de salariul mamei, numărul nou-născuților a stagnat, chiar dacă s-a remarcat creșterea ponderii tinerelor mame care erau salariate cu studii medii, liceale, profesionale și care trebuie să recunoaștem că sunt, ca număr, mai puține, pentru că preferă să plece și să muncească în afară, gândindu-se mai târziu la alcătuirea unei familii.