Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 octombrie 2007
procedural · adoptat
Cristina Ancuța Pocora
Aprobarea programului de lucru și a ordinii de zi
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Din ceea ce mi-au transmis colegii mei de la Ministerul Afacerilor Externe și de la Ministerul Economiei și Finanțelor, nu a fost o scăpare, ci a fost o parte din negociere, într-adevăr, partea chineză fiind mai sensibilă la unii termeni. Însă referirea strictă la Uniunea Europeană apare numai în preambul, întrucât în cadrul negocierilor s-a considerat a fi suficient pentru a justifica necesitatea încheierii acestui protocol.
De asemenea, doresc să vă asigur că din punct de vedere juridic lipsa unei astfel de referiri exprese nu are niciun fel de impact negativ, urmărindu-se, practic, pe fond, asigurarea conformității cu dispozițiile comunitare, lucru care se întâmplă prin prezentul act normativ, dacă-l veți vota. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.