Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2014
procedural · respins
Sebastian Grapă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Aș vrea să-l întreb, de asemenea, pe distinsul domn ministru două chestiuni punctuale.
O practică foarte mare pe care o întâlnim des în zonele unde se scot la licitație lucrări de infrastructură este următoarea: există o entitate comercială care are un istoric foarte bun. Ea, de asemenea, nu dispune de utilaje și nici de personal, însă în sprijinul acesteia vine alta, care chiar lucrează. Se creează următorul derapaj. Prețurile cu care această societate câștigă sunt foarte mari, de obicei cu 25 până la 30%, că acesta, de fapt, este și profitul net pe care ei îl înregistrează, urmând ca lucrările de infrastructură propriu-zis desfășurate să fie la valoarea reală.
În felul acesta, aș vrea să-l întreb pe domnul ministru cum reușește să stârpească acest fenomen, pentru că, din start, bugetul de stat, bugetul central, bugetul lucrării respective sunt prejudiciate cu procentul pe care l-am spus mai devreme.
Și mai e un lucru... aceste entități, modalitatea prin care aceste entități care nu plătesc către subcontractanți pe viitor...
De exemplu, dacă eu accept să lucrez în subantrepriză la un antreprenor general și nu mă plătește, urmez calea instanței.
Mai are dreptul, în condițiile în care există un proces pe rol, să meargă la licitație, pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile față de mine?
Asta este o întrebare. Și știți de ce? Pentru că pe rolul instanțelor și al curților de apel sunt foarte multe procese de genul acesta.
Și o a treia întrebare: domnule ministru, vă referiți la lucrările care nu au un acord-cadru între subcontractanți, pentru că acordul-cadru prevede foarte clar procentele pe care fiecare le desfășoară și, bineînțeles, le și încasează. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.