Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 noiembrie 2014
procedural · respins
Doina Elena Federovici
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Biroul permanent, în ședința din 20 octombrie 2014, a hotărât transmiterea la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a copiei Sentinței penale nr. 726 din 28 august 2012 a Tribunalului București, Secția I penală, rămasă definitivă prin Sentința penală nr. 1.156/07.10.2014 a Curții de Apel București, Secția I penală, privindu-l pe domnul Roșca-Stănescu Sorin Ștefan, pentru raport.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, calitatea de senator încetează în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se dispune pierderea acestor drepturi.
În consecință, în ședința din 28 octombrie 2014, membrii Comisiei juridice au luat act de hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a domnului Roșca-Stănescu Sorin Ștefan și au constatat, cu unanimitate de voturi, încetarea de drept a mandatului de senator exercitat de acesta, începând cu data de 7 octombrie 2014.
Comisia juridică solicită plenului Senatului să ia act de încetarea de drept a mandatului domnului senator Roșca-Stănescu Sorin Ștefan cu data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și adoptarea hotărârii de vacantare a locului de senator în Colegiul uninominal nr. 2 din Circumscripția electorală nr. 16, Dâmbovița.
Anexăm la prezentul raport proiectul de hotărâre privind constatarea încetării mandatului de senator.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.