Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2010
procedural · respins
Șerban Rădulescu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 1–6 martie a.c.
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Dezbaterile asupra acestei propuneri legislative au avut loc în ședința comisiei din 15 decembrie 2009.
Membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, respingerea propunerii legislative, deoarece au constatat că soluțiile legislative propuse de inițiatori sunt identice cu soluțiile legislative adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008, proiect care a fost adoptat cu modificări și completări de Senat în ședința din 4 martie 2009, aflându-se la comisiile de specialitate de la Camera Deputaților.
Potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, este interzisă instituirea acelorași reglementări în două sau în mai multe acte normative.
Față de cele prezentate, supunem plenului Senatului spre dezbatere și adoptare raportul de respingere a propunerii legislative.
Menționez că aviz negativ a fost transmis și de Consiliul Legislativ, și de Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.
Prezentul act normativ face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.