Mario Ovidiu Oprea

Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,

Nu știu cum se întâmplă, dar noi, românii, vrem să fim totdeauna mai cu moț. Chiar și acum, la 20 de ani de la prăbușirea regimului comunist și la doi ani de când România a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, se pare că nu izbutim deloc să fim cu adevărat democrați. Adică nu ne mai place democrația, ne creează opreliști. Și ce să facem ca să scăpăm de ea? E simplu: României anului 2009, amenințată de iminența crizei economice, i se propune de către actualul șef al statului o altă temă, de stringentă urgență în opinia Domniei Sale, și anume revizuirea Constituției.

Motivația acestui demers rezidă în faptul că elitele politice, chipurile, i-au dezamăgit pe români și, ca urmare, trebuie neapărat sporite prerogativele președintelui — aceasta nu este o elită politică, provine dintr-o clasă separată de politicieni, să nu ne ascundem după deget —, în realitate, obiectivul domnului Băsescu este unul singur: instaurarea unui regim semiprezidențial, cu creșterea atribuțiilor președintelui.

Alăturându-se celor care pun la îndoială în bloc calitatea morală a membrilor Parlamentului, președintele Băsescu, în spiritul celei mai pure demagogii, și nu oricare, ci al unei demagogii populiste, lansează ideea Parlamentului unicameral, invocând necesitatea modernizării României, a unei noi clase politice și, de ce nu?, a reducerii cheltuielilor. Efectul? Consolidarea propriei puteri și subminarea importanței Parlamentului, adică a instituției fundamentale a oricărei democrații.

Pentru economie de bani, de ce nu se gândește Domnia Sa la reducerea numărului de membri ai celor două Camere și păstrarea structurii bicamerale?

Sunt sute de teme care pot fi considerate bune, drepte și populare. Domnul Băsescu a ales-o pe aceasta fiindcă, nu-i așa?, tot este scăzută credibilitatea Parlamentului în rândul populației și, astfel, ideea unicameralismului devine, în mâinile sale, o armă redutabilă împotriva partidelor politice și, totodată, un instrument de consolidare a propriei puteri tocmai prin slăbirea acestora din urmă.

Întrebarea care se pune este: În loc să schimbăm Constituția, n-ar fi mai bine să schimbăm președintele?

Sau poate ar fi mai bun următorul scenariu: Parlamentul va fi dizolvat când vrea președintele, președintele va decide când este criză, iar de la Parlament unicameral până la zerocameral nu rămâne decât un pas, iar acest din urmă deziderat poate fi atins prin referendum.

„Nu-i așa că nu mai e nevoie de Parlament?”, vor fi întrebați românii care, copleșiți de propriile probleme agravate de criza economică, vor răspunde, probabil: „Da!”. Stimați colegi,

Vă invit pe toți să reflectați cu seriozitate la propunerile domnului Băsescu. Ele reprezintă o capcană periculoasă, ale cărei consecințe pot fi de necontrolat.

Vă reamintesc totodată că înainte de 1989 am ieșit în stradă nu pentru că România nu avea președinte. Avea președinte. Pentru ce au murit oamenii atunci? Pentru libertate și democrație.