Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2010
procedural · respins
Puiu Hașotti
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 20–25 septembrie a.c.
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Distinși colegi,
Sigur, după ce domnul senator Daea a vorbit, ca de obicei, cu atâta elocință, pe care o admirăm și o prețuim cu toții, îmi este foarte greu să vin la microfon. Probabil, Domnia Sa s-a referit la o „nouă veche” majoritate PSD – PDL sau cum? Nu? M-am liniștit.
## Stimați colegi,
Eu cred că domnul senator Urban a avut mare dreptate. Avem timp, iar eu v-aș propune să amânăm această dezbatere o săptămână, astfel încât Comisia de Supraveghere a Asigurărilor din România să dea importanța cuvenită și acestei propuneri legislative, și instituției noastre, a Senatului. Să fie reprezentată aici, în plen, de cineva din conducere, eventual de președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din România. Este de preferat, are dreptate domnul senator Urban.
Din punct de vedere personal, înclin să-i dau dreptate domnului senator Hașotti, dar acest subiect este decis numai de către plenul Senatului.
În condițiile în care ne apropiem și de finalul programului nostru de lucru, vă sugerez ca această propunere legislativă să fie reluată. Cred că sentimentul pozitiv din plenul Senatului este evident, dar pentru a putea să avem un dialog instituțional corect – fără să o criticăm pe colega care este prezentă, pentru că își face datoria de serviciu, nu vă este adresat dumneavoastră – amânăm atunci dezbaterea și votul asupra propunerii legislative pentru săptămâna viitoare, cu invitația fermă din partea noastră ca doamna președinte al CAS să fie prezentă la această dezbatere.
Dacă sunteți de acord, am să declar încheiată ședința plenului nostru de astăzi.
Ne revedem săptămâna viitoare, luni, cu activitățile obișnuite. Succes în activitățile din circumscripțiile electorale și din comisiile permanente!
## _Ședința s-a încheiat la ora 12.55._
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.