Șerban Rădulescu

Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,

Titlul declarație mele politice este „Creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene trebuie să devină un imperativ absolut pentru Guvern”.

În contextul economic internațional, absorbția fondurilor europene ar trebui să fie pentru România o prioritate de ordin zero. La nivel declarativ, suntem cu toții de acord. Din păcate, rezultatele concrete nu sunt pe măsura speranțelor și entuziasmului inițial, ci, dimpotrivă, trădează existența unor disfuncționalități majore.

Datele statistice vorbesc de la sine. Avem cea mai scăzută rată de absorbție netă a fondurilor dintre toate statele membre: la jumătatea exercițiului bugetar european, doar 4% sume plătite de la Uniunea Europeană din cele 20 de miliarde de euro acordate prin fonduri structurale, în vreme ce Bulgaria are o rată de absorbție de 10%, Polonia de 25%, iar Lituania chiar de 50%. Aceasta în condițiile în care am fost avertizați că sumele alocate pentru perioada inițială a programării bugetare și necheltuite vor fi anulate, termenullimită fiind la finele anului 2012. Se discută și despre o politică mult mai restrictivă în ceea ce privește alocarea fondurilor, cu începere din 2014, care ar putea lăsa țările cu grade mici de absorbție, practic, fără bani.

Oficiali ai Uniunii Europene își exprimă îngrijorarea. Comisia Europeană efectuează controale atât în colaborare cu autoritățile românești responsabile, cât și pe cont propriu, se blochează rambursări importante, ne luăm angajamente, căutăm soluții, se înființează Ministerul Afacerilor Europene. Cu toate acestea, până în momentul actual, realitatea oglindită în cifre rămâne una foarte sumbră: deși membră a Uniunii Europene încă de la 1 ianuarie 2007, România se află într-o poziție ingrată, cu peste 4,5 miliarde de euro plătiți ca taxă de țară membră și sub un miliard de euro utilizați din fondurile alocate de Uniunea Europeană.

Și totuși, de ce se întâmplă? Care sunt motivele acestui blocaj devenit cronic?

Oficialii Uniunii Europene vorbesc despre lipsa de performanță a managerilor, dar, pe de altă parte, acuză și alocarea preferențială a fondurilor prin sistemul de achiziții publice. Fraudele – numite blând „practici neconforme” – nu mai reușesc să mire pe nimeni, dar reușesc să ne aducă înghețarea plăților.

Ne consolăm cu veșnicele sintagme „birocrație excesivă”, „instrumente de lucru greoaie”, ne plângem de „lipsa acută de funcționari profesioniști”, dar aceasta nu ne aduce cu niciun pas mai aproape de accesarea de fonduri. Arătăm cu degetul fie către funcționarii publici, fie către mecanismul național de verificare – justiția, Serviciile Secrete etc. – și încercăm să ne inspirăm chiar și de la vecinii noștri bulgari, care, se pare, au idei puțin mai clare despre redresarea unei situații similare. Plimbăm instituțiile de verificare din subordinea Ministerului Finanțelor Publice în subordinea prim-ministrului și, apoi, a ministrului afacerilor europene în mai puțin de un an. Opoziția acuză Guvernul de incompetență și Guvernul își declină responsabilitatea.