Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Sebastian Grapă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Distinși colegi,
Vă solicit atenția câteva secunde, pentru că, în general, în momentul în care se discută despre copii, despre persoane cu handicap, teoretic, se stârnește, așa, o emulație care ar trebui să ne facă să empatizăm cu cei care, într-adevăr, propun un astfel de proiect.
Ați auzit niște date statistice extrem de seci. O cifră..., o sumă formată din 6 cifre, care începe chiar cu 6, de copii care rămân în instituțiile de stat ce se ocupă cu astfel de protecție și aș vrea să vă spun că eu dezavuez modul în care, în continuare, Ministerul Muncii dă comunicate seci vizavi de chestiuni care ne situează pe noi, ca stat, într-o poziție codașă în Uniunea Europeană.
Domnule ministru secretar de stat,
Nu puteți să veniți în fața noastră să ne spuneți că este nevoie de timp pentru ca măsurile pe care dumneavoastră..., mă rog, ministerul pe care cu onoare îl reprezentați le-a luat în ultimul timp au nevoie de timp pentru determinarea unui impact, pentru că acele cifre spuse de colegul meu, domnul senator mai devreme vorbitor, sunt extrem de tragice. Acei copii rămân în aceste instituții în continuare, iar dacă dumneavoastră ați fi ținut cont de o serie de inițiative legislative pe această temă, pe modificarea Legii nr. 273/2004, indiferent că sunt adopții naționale sau internaționale, poate că ați fi reușit să faceți un rezumat, să luați doar partea bună și să veniți cu o modificare substanțială a acestei legi.
Legea nr. 273/2004, domnule ministru, are o conotație asupra națiunii române, pentru că ea se referă la adopție, la șansa pe care un copil o are, pe de o parte, de a intra într-o familie din România sau chiar să fie adoptat în altă parte.
În expunerile făcute de-a lungul timpului, am vorbit despre care este profilul adoptatorului din România și de ce România trebuie să schimbe obligatoriu acest act normativ și să permită adopția în continuare de către cetățeni de pe mapamond. Sunt cazuri elocvente, sunt cazuri de succes, de altfel, în care copii cu tetrapareză și cu handicap grav acum sunt campioni la universități de prestigiu din Statele Unite și Canada.
Dar, domnule ministru, faptul că dumneavoastră, cu foarte multă emfază, ne povestiți că avem nevoie de timp să vedem care sunt măsurile adoptate, din punctul meu de vedere, reprezintă o jignire.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.