Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Această chestiune a fost discutată în cadrul comisiilor și există următorul raționament pentru care s-a adoptat soluția propusă prin raportul Comisiilor juridică și pentru constituționalitate.
Publicarea în Monitorul Oficial se face pentru respectarea termenului de 30 de zile de informare a opiniei publice cu privire la textul adoptat de Parlament.
Vă rog să luați în calcul faptul că revizuirea Constituției are nevoie de votul a două treimi din membrii fiecărei Camere. Deci nu este o chestiune pe care și-o impune o majoritate vremelnică sau o majoritate care depășește cu puțin jumătate plus unu din numărul total de parlamentari.
De aceea, această majoritate calificată este un argument suplimentar că inițiativa de revizuire a Constituției are foarte puține șanse să fie declarată neconstituțională, pentru că există
doar două ipoteze în care Curtea Constituțională ar putea să blocheze procedura, și anume în cazul în care se depășesc limitele revizuirii – și bănuiesc că niciun parlamentar rațional n-ar putea să inițieze revizuirea sau să spere că poate să adopte o inițiativă de revizuire a Constituției depășind limitele revizuirii – și, de asemenea, dacă s-ar încălca procedura parlamentară de adoptare a inițiativei de revizuire.
Votul cu două treimi, chiar și în actuala legislatură – și, cu excepția legislaturii provizorii 1990–1992, nu a existat nicio majoritate care să asigure aceste două treimi în mod absolut –, asigură că nu vom avea o situație de neconstituționalitate.
De altfel, sesizarea Curții Constituționale în procesele de drept comun nu suspendă procedurile aflate pe rolul instanțelor judecătorești.
Or, dacă procesele care se judecă nu sunt suspendate ca urmare a sesizării Curții Constituționale, ar fi anormal ca noi să nu informăm opinia publică timp de cinci zile cu privire la un text care oricum este public, care oricum apare în spațiul public, dar pentru care avem o obligație constituțională de informare, pe motiv că am putea să fi greșit.
De aceea, vă rog să fiți de acord că nu este un afront adus Curții Constituționale, nu este o restrângere a atribuțiilor și, de asemenea, am prevăzut remediul în ipoteza în care totuși Parlamentul ar fi în eroare, și anume, în ipoteza aceasta, procedura se consideră nefinalizată și este reluată potrivit alineatelor precedente, în sensul în care Camera Deputaților ia act de decizia Curții și pune în acord textul propus cu dispozițiile deciziei Curții Constituționale.
Dar asta nu înseamnă că trebuie să blocăm publicarea formei adoptate de Camera Deputaților și de Senat în Monitorul Oficial, dând, astfel, posibilitatea informării opiniei publice, care este chemată să se pronunțe într-un termen fix, care nu poate fi negociat, de cel mult 30 de zile de la data adoptării inițiativei de revizuire în Parlament.