Gheorghe David

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Am să prezint o scurtă declarație astăzi, pe care nu mi-aș fi dorit să trebuiască să o anunț în plenul Senatului, însă situația o impune.

Titlul acestei declarații este foarte simplu: „A mai dispărut o întreprindere, respectiv o unitate economică de tradiție – «Plafar» Timișoara”.

În urmă cu doi ani, Agenția de Valorificare a Activelor Statului a vândut o parte din clădirile și terenul pe care erau acestea construite. A mai rămas în proprietatea statului clădirea principală, practic depozitul și echipamentele folosite la procesarea plantelor și fructelor cu valoare terapeutică, și clădirea administrativă. Suprafața terenului ocupat de acestea, de 0,5 hectare, a fost trecută, între timp, în custodia Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, care, la rându-i, le-a vândut unei firme.

Acesta ar fi, pe scurt, foarte pe scurt, finalul destinului unității economice cu denumirea de „Plafar” din Timișoara.

Din spusele unui șef de unitate specializat în desfacerea de produse fitofarmaceutice sub sigla aceleiași firme, din șapte unități de același gen existente până nu demult în țară au mai rămas două, la Cluj și Brașov. Motivele înstrăinării – intrarea în insolvență.

Cei cât de cât cunoscători ai trecutului unor astfel de societăți, foști angajați sau furnizori de materii prime, respectiv plante și fructe din flora spontană ori cultivată..., se pare că respectivul „Plafar” timișorean a fost lăsat în mod intenționat să falimenteze, terenul fiind principala miză.

Condițiile pedoclimatice din vestul țării și pentru că erau colectate plante și fructe din întregul bazin bănățean și nu numai au justificat investiția făcută la dimensiunile actuale, multe din produsele rezultate – ceaiuri, creme, alifii, drajeuri etc. – fiind valorificate pe piața externă. Se pare că cei care au decis să vândă clădirile nu au vrut să țină seama de acest lucru.

Doresc să precizez că nu mi-am propus nici pe departe să contest vânzarea, ci faptul că insolvența invocată putea fi soluționată într-un mod mult mai profitabil. O soluție putea fi condiționarea vânzării de păstrarea, fie și parțială, a profilului unității, ținând cont de ceea ce am spus anterior, de condițiile pedoclimatice foarte bune pentru plantele aromatice și medicinale din flora spontană, dar și din cea cultivată. Câștigul, dacă nu atât de vizibil, pentru populație ar fi fost substanțial.

Există în Timișoara o Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Apoi, în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” există o Facultate de farmacie, iar la celelalte două instituții de învățământ superior ființează facultăți de biologie și chimie. Toate acestea puteau fi atrase atât pentru pregătirea practică a studenților, ceea ce s-a și întâmplat câtă vreme a funcționat „Plafarul”, dornici să se specializeze în domeniul fitofarmaceutic, cât și la cultivarea unor astfel de plante, de pildă Facultatea de agricultură. S-a omis, de asemenea, faptul că, prin dispariția unei astfel de unități, dispare și interesul pentru plante aromatice și medicinale cultivate.