Nicolae Roman

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

„Atitudine de neînțeles” – acesta este titlul declarației mele politice de azi, din ciclul „Români pentru România”.

Suportând vicisitudinile vremurilor, unele popoare și-au pierdut tradițiile și identitatea națională și au dispărut din istorie.

Există însă exemplul unui popor care, după mii de ani de oprimări, a reușit să se reunească și să devină important în istorie.

În România, sub permanenta asistență a unor instituții ale statului, asistăm la acțiuni greu calificabile ca fiind normale*.

Simbolurile naționale, eroii jertfiți pe altarul patriei sunt maculați sau, cel puțin, cu indiferență, aruncați în uitare, ștergându-se și pătându-se amintirea lor din memoria colectivă, prin acțiunile cel puțin neglijente ale autorităților publice ale administrației locale.

Acest curent este pregnant în Transilvania, unde avem exemple dureroase: Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Oradea a fost demolată, grupul statuar al aceluiași voievod a fost obturat de plantarea unor arbori în centrul municipiului Sf. Gheorghe, în Cetatea lui Menumorut din Biharia, județul Bihor, este amenajat un teren de fotbal, iar în Cetatea lui Gelu din Dăbâca, județul Cluj, se ară și se cultivă porumb.

Ruinele Cetății de la Pelendava se pierd sub fierul plugului, iar, sub presiunea indiferenței administrației locale, un zid al Cetății Șoimoș din județul Arad s-a prăbușit recent.

Exemplele pot continua cu conacele din Moldova și cu faimoasele cule din Oltenia, cărora nu li se atribuie suficient și constant fonduri pentru restaurare, așa cum se întâmplă cu palatele grofilor unguri din Transilvania, restaurate constant.