Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2024
Declarații politice
Viorel Salan
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi*,
Declarația mea politică de azi am intitulat-o „Securitatea României nu mai poate aștepta”.
România are nevoie urgentă de noi legi ale apărării. Cea mai mare slăbiciune a cadrului juridic actual este aceea că Armata României nu poate să desfășoare operații de luptă pe timp de pace.* Trebuie declarată mai întâi stare excepțională, stare de asediu sau stare de război.
Dar natura și desfășurarea conflictelor armate în secolul XXI s-au schimbat și se schimbă permanent în fiecare zi. Iar legile în vigoare, redactate acum peste 30 de ani, se dovedesc ineficiente azi.
Știm, Guvernul a trecut pe lista de priorități legislative a sesiunii de toamnă a Legislativului pachetul legilor apărării. Acestea ar urma să permită armatei reacții rapide, adaptate la noua situație de securitate, mai ales în contextul războiului din Ucraina.
Calendarul stabilit deja pentru acest pachet legislativ prevede ca proiectele să fie aprobate în Guvern în octombrie și trimise spre aprobare Parlamentului în luna noiembrie.
Dar realitatea nu așteaptă.