Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 octombrie 2008
Informare · adoptat tacit
Nicolae Popa
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Într-adevăr, discutăm aici despre un proiect de lege foarte important, care vine să protejeze exploatațiile agricole, și nu sunt puține la număr. Este vorba despre vreo 14.500 de exploatații agricole, cu un efectiv de 234.000 de vaci de lapte, lapte și carne, care sunt necesare pentru consumul populației, pentru copii și pentru bătrâni.
Aceste ferme nu mai primesc acum autorizații din partea Direcției de Sănătate Publică și din partea Agenției de Mediu, pentru că ele nu respectă distanța prevăzută în Ordinul nr. 536/1997 al Ministerului Sănătății, sigur, distanțe care sunt prevăzute, de 200, de 300 de metri.
Între timp, autoritățile locale – fără să respecte Legea construcției – au dat..., au lărgit planul urbanistic și au dat voie să se construiască, cu autorizații de construcții, case, vile și alte blocuri din acestea de locuințe în apropierea fermelor, în această situație nemairespectându-se distanțele respective.
## Domnilor colegi,
Noi nu putem să distrugem acum un efectiv de două sute și ceva de mii de capete și nici acestor ferme să nu le dăm voie să funcționeze în continuare, pentru că neautorizându-le, ele nu mai au acces la fondurile europene, nu mai au acces la creditele guvernamentale și bancare și, bineînțeles, nu mai pot să se dezvolte și nici să se mai modernizeze.
De aceea, vin în fața dumneavoastră cu acest proiect de lege ca să legiferăm ca toate fermele care au fost construite legal, după lege, până la 1 ianuarie 2007, să-și păstreze amplasamentul, să primească autorizațiile și să aibă acces la fondurile europene pentru dezvoltare și modernizare.
Acum, vă mai spun o chestiune, stimați colegi: eu am mai fost afară – și ați fost și dumneavoastră –, ați văzut că fermele, toate, au în jurul lor case. Ies din case, intră în ferme, și nu-i niciun fel de problemă, numai noi suntem mai catolici decât Papa.
Și, de aceea, vă rog și vă supun spre dezbatere și adoptare acest proiect de lege, și vă rog respectuos să votați acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.