Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Florian Dorel Bodog
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Oarecum printr-o coincidență, spun eu, fericită, doi senatori din grupuri parlamentare diferite au o declarație politică pe aceeași temă, în succesiune.
Stimați colegi,
În ziua de 25 octombrie am cinstit cu toții Ziua Armatei Române. În această zi sunt celebrați eroii națiunii și totodată se promovează structurile militare existente.
Această zi este menită a cinsti cu deosebit respect atât memoria eroilor căzuți la datorie, veteranii de război, cât și efortul colectiv constant al armatei noastre și sacrificiile pe care acești oameni le îndură pentru a menține securitatea României și a ne reprezenta țara cu mândrie. Curajul acestora îi inspiră și pe cei din generațiile tinere, precum și pe noi, factorii decizionali, care trebuie să asigurăm toate condițiile necesare desfășurării activității.
În context istoric, ziua de 25 octombrie este o zi cu însemnătate notabilă pentru țara noastră, având o rezonanță deosebită în conștiința colectivă a poporului român. Pe data de 25 octombrie 1944 militarii Armatei Române au eliberat localitățile Carei și Satu Mare, consfințind astfel eliberarea Transilvaniei de sub dominația horthystă, iar anul 2015 marchează și 70 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, unde aproape un milion de ostași și-au dat viața pentru țara noastră.
Pentru a spori însemnătatea și a atrage atenția asupra acestor aspecte importante, anul 2015 a fost declarat de către Guvernul țării noastre drept Anul veteranilor de război, completând astfel tabloul evenimentelor comemorative.
Armata este una dintre instituțiile care și-au definit întotdeauna scopul prin protejarea cu orice preț a poporului român, fiind activă în toate momentele-cheie ale istoriei noastre naționale. Prin eforturile Armatei Române, ne putem mândri astăzi cu apărarea independenței și cu menținerea suveranității naționale și integrității teritoriale a țării noastre, acesta fiind unul dintre pilonii pe care întreaga națiune se sprijină în momentele grele.
În ultimii ani, progresele din domeniul militar au fost remarcabile. Actualul Guvern PSD a reușit eliminarea subfinanțării acestui domeniu și asigurarea condițiilor optime pentru modernizarea, retehnologizarea și pregătirea profesională a forțelor noastre militare. Aceste progrese trebuie neapărat continuate și sporite și în anii care urmează.
În acest context, aș dori să remarc și alocările suplimentare ce revin acestui domeniu prin cea mai recentă rectificare bugetară.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.