Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2013
other · adoptat tacit
Vegh Alexandru
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului 4–5; 7
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi senatori,
Sigur, sunt unul dintre inițiatorii celor două amendamente și aș vrea să susțin și vreau să vă spun că la formularea celor două amendamente am avut în vedere cel puțin două surse.
Prima sursă ar fi anumite solicitări din partea reprezentanților autorităților locale, respectiv primari, președinți de consilii județene, și a doua ar fi Programul de guvernare al Uniunii Social-Liberale.
Și aici m-am gândit... Sigur, acest proiect de lege se referă la diversificarea Programului „Cornul și laptele” prin extinderea produselor lactate de la lapte la chefir, iaurt și alte produse, și eu m-am dus mai departe și am propus acordarea unei mese calde.
Nu știu, n-am înțeles eu bine, pentru că doamna președinte a vorbit deja de masă caldă, dar eu încă nu cunosc o lege care să prevadă acest lucru în momentul de față. Dacă doamna președinte îmi spune, eu o să fiu onorat.
Pe de altă parte, a doua propunere este acordarea posibilității ca autoritățile locale să facă doar achiziția produselor de panificație, pentru că știu că la produsele lactate sunt anumite reglementări speciale. Așa a funcționat într-o perioadă foarte bine. Odată cu centralizarea la nivel de județ, s-a ajuns la situația în care copiii primesc cornul vinerea, adus de firmă luni dimineață, și cam știm în ce situații și în ce stare se află.
Deci nu sunt produse proaspete și, pe de altă parte, se mai și înlocuiesc cu biscuiți și alte produse similare.
Eu cred că, dacă ne gândim la o alimentație sănătoasă a copiilor noștri din școli, putem și chiar vă rog să vă aplecați și să aprobați cele două amendamente, pentru că sunt niște amendamente normale și care, vă spun, cu siguranță, sunt așteptate de autoritățile locale, și nu numai de autorități locale, pentru că eu cred că, în momentul de față și întotdeauna, practic, învățământul trebuie să fie și în interesul copiilor, nu numai al anumitor categorii, al cadrelor din învățământ. Vă rog să acordați atenție maximă și să adoptați cele două amendamente.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.