Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 septembrie 2008
procedural · respins
Gavrilă Vasilescu
Aprobarea ordinii de zi principale, a ordinii de zi suplimentare și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Vreau să fac o precizare cu privire la ceea ce se discută de către colegii noștri de la PD-L în legătură cu punctul 14 din ordinea de zi.
Oameni buni, și eu sunt foarte nemulțumit de multe voturi care s-au dat pe propuneri legislative care mi-au aparținut sau pe unele propuneri legislative ale dumneavoastră. Aceasta nu înseamnă ca, în momentul în care nu-mi convine că plenul Senatului hotărăște într-un anume fel, să contest, după o zi, două sau după o săptămână, ceea ce nu mi-a convenit.
Intervenția pe care a făcut-o liderul Grupului parlamentar al PD-L – și vă rog să vă reamintiți..., el și-a arătat o nemulțumire că nu știu ce s-a întâmplat, dar nu a solicitat refacerea votului. Vă rog să verificați stenograma.
Deci asta este realitatea.
Nu-i nimic, dacă a vrut să facă aceasta, mai are timp încă două-trei săptămâni, cât mai suntem aici, să învețe regulamentul.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.