Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2008
other
Becsek-Garda Dezső Kálmán
Discurs
Mulțumesc.
Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați,
Cu ocazia anchetei parlamentare a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților din 21—24 ianuarie din anul 2008, am solicitat Inspectoratului de Poliție al Județului Harghita datele privind infracționalitatea din domeniul silvic, legată de retrocedarea terenurilor cu vegetație forestieră. Direcția Cercetări Penale din Miercurea-Ciuc a dat curs solicitărilor comisiei noastre prin prezentarea parțială a cauzei Melles. Majoritatea dosarelor mușamalizate de către organele abilitate ale statului, începând cu anul 2001, sunt în continuare ținute în secret la Poliția din Gheorgheni sau la Parchetul de pe lângă Judecătoria din Gheorgheni. Dintre aceste dosare penale, cazul cel mai semnificativ îl reprezintă infracțiunile legate de neretrocedarea și defrișarea pădurilor din parcelele UP II 2009 și UP II 2010 din orașul Gheorgheni.
Din raportul Inspectoratului de Regim Silvic și Cinegetic Harghita nr. 650 din 12 iulie 2001, solicitat de comisia noastră, reiese clar că tăierile ilegale ale masei lemnoase, în parcelele amintite, au început în toamna anului 2000, dată când a fost numit în fruntea Ocolului de Stat Gheorgheni domnul Melles Elod.
Conform Legii nr. 1 din 2000, alineatul (2) articolul 35, personalul silvic răspunde direct pentru paza și integritatea pădurii până la punerea în posesie efectivă a proprietarilor.
În urma memoriilor primite în perioada anilor 2000—2003 comisia noastră a constatat blocarea retrocedării pădurilor amintite și a intervenit în mai multe rânduri pentru oprirea furturilor din aceste păduri, precum și în scopul punerii în posesie a proprietarilor de fapt și de drept.
Blocajul din partea viceprimarului, a secretarului și a șefului de ocol era atât de puternic, încât am fost nevoiți să solicităm intervenția Inspectoratului de Regim Silvic și Cinegetic Harghita pentru punerea în posesie a celor îndreptățiți, însă nici somația acestei instituții n-a fost respectată. Predarea efectivă a parcelelor amintite în loc de 1 iulie 2002 a avut loc abia în ziua de 26 august 2002.
La delimitarea pădurilor respective nu s-au respectat vechile amplasamente, două persoane au fost puse în posesie fără acte doveditoare. În timpul punerii în posesie, membrii comisiei locale au cerut intervenția Jandarmeriei și Poliției împotriva unor oameni pașnici, care astfel erau intimidați de către forțele de ordine, fapt nemaiîntâlnit după anul 1989. Cu ocazia punerii în posesie, membrii comisiei locale au refuzat inspecția de fond prevăzută de lege, deci nu au fost numărate cioatele rămase în urma furturilor.
Prin urmare, proprietarii au refuzat semnarea actului de punere în posesie, unde s-a specificat că „predarea s-a făcut în urma unei inspecții de fond, la care au participat reprezentanți ai proprietarului..., iar în prezent nu există cioturi de arbori nemarcate cu ciocane silvice”. Semnarea și înmânarea acestui act neconform cu realitatea reprezenta o gravă încălcare a legii din partea viceprimarului, a secretarului și a șefului de ocol la data respectivă și reprezenta fals în acte publice și uz de fals.