Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Informare · informare
Mircea Lubanovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor deputați,
În calitate de deputat, dar și de creștin practicant, doresc să-mi afirm convingerea că, în prezent, progresele medicinei și geneticii, nereglementate suficient, pot conduce la încălcarea demnității umane și a unor drepturi fundamentale ale omului, și chiar la traficul cu ovule umane, precum în cazul recent al Clinicii private Sabyc, care face obiectul unei anchete a Parchetului General.
Ca urmare, împreună cu alți colegi din partidul pe care-l reprezint, am inițiat o propunere legislativă care să coreleze legislația internă cu legislația europeană în materie, în domeniul bioeticii, inclusiv prin acoperirea vidului de legislație în ceea ce privește interzicerea clonării, atât în scop reproductiv, cât și în scop terapeutic.
Această inițiativă legislativă, intitulată Propunere legislativă pentru interzicerea clonării și a aplicării biomedicinei care încalcă demnitatea umană, răspunde și imperativelor ce decurg din Declarația asupra clonării, adoptată de Adunarea generală a ONU la 16 martie 2005, care face apel la toate guvernele statelor membre să interzică toate formele de clonare umană, inclusiv tehnicile folosite în cercetarea asupra celulelor stem umane, întrucât acestea „sunt incompatibile cu demnitatea umană și protecția vieții umane”, și să adopte „măsuri care să interzică aplicarea tehnicilor de inginerie genetică, care ar fi contrare demnității umane”.
Pe de altă parte, inițiativa legislativă dă o expresie juridică precisă în legislația românească, art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane față de aplicațiile biologiei și medicinei, asupra interzicerii clonării ființelor umane, semnat la 12 ianuarie 1998 la Paris, stipulează că: „Se interzice orice intervenție ce încearcă să creeze o ființă umană care să fie identică din punct de vedere genetic cu altă ființă umană, fie ea vie sau moartă.”
Pornind de la aceste premise de drept internațional și european, inițiativa legislativă amintită interzice următoarele fapte, considerate infracțiuni: clonarea umană, implantarea embrionului uman în corpul unei mame purtătoare sau într-o femelă de animal, creșterea și dezvoltarea unui embrion uman creat în alt mod decât fertilizarea _in vitro_ a unui ovul uman cu gameți masculini umani, pentru o perioadă mai mare de 14 zile, creșterea și dezvoltarea unui embrion uman în interiorul corpului unei femei pentru o perioadă mai mare de 14 zile, extragerea și stocarea de embrioni umani viabili din corpul femeii, plasarea unui embrion obținut ilegal în corpul unei mame purtătoare, comerțul cu embrioni umani, precum și comerțul cu gameți umani.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .