Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2008
other · respins
Petru Nicolae Ioțcu
Discurs
Mulțumesc.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,
Dezbatem astăzi o moțiune care-și propune, cel puțin declarativ, să determine Guvernul să ia măsuri pentru susținerea nivelului de trai al populației. Este un adevăr că în ultimul timp situația economică a României s-a degradat semnificativ, numai că textul moțiunii nu respectă tema propusă. Se atacă guvernări trecute, deși scopul unei moțiuni este să atace politicile Guvernului în funcțiune, de vreme ce acestea ar trebui îndreptate. Atunci, de ce nu am depune o moțiune referitoare la Guvernul Văcăroiu, de exemplu? Este drept că PSD nu se află la prima încercare de a mima interesul pentru binele cetățenilor. Aruncă și acum anatema asupra unor actori politici care nu se află la guvernare și care nu au pârghiile necesare pentru a îmbunătăți situația actuală.
Afirmați în texul moțiunii, domnilor, că Traian Băsescu și PD-L sunt cei care stau la originea actualelor neajunsuri din societatea românească. Înțelegem dorința dumneavoastră, dar nu mai puteți păcăli pe nimeni.
Este pură demagogie să-l acuzi pe Traian Băsescu de faptul că niciun corupt nu a fost condamnat în justiție, când faci parte din partidele care, alături de PNL, au stopat reformele în justiție inițiate de Monica Macovei.
Pe de altă parte, este adevărat că anul 2007 și începutul anului 2008 au găsit Guvernul României în situația în care rezultatele bunului mers al economiei, inclusiv veniturile românilor care muncesc în străinătate, au fost deturnate spre alte scopuri. Sigur că acest lucru este nepermis. Cu bani publici s-au încheiat trocuri politice între PNL și PSD. Inițiatorii moțiunii de azi au votat bugetul de stat pe 2008, chiar dacă știau că este o mare minciună. Acest lucru este confirmat, pe de o parte, de PSD, care, încă de acum o lună, a cerut o rectificare de buget, și întărit, pe de altă parte, de decizia Guvernului ca în luna martie să facă această rectificare.
Este prima dată când se face o astfel de operațiune, la nici 3 luni de la începutul anului bugetar.
În zadar veniți, domnule ministru Vosganian, să acuzați administrațiile locale, pentru că este o mare nedreptate. Nu știu dacă o faceți conștient sau pentru că nu cunoașteți modul de funcționare a acestora. Oricum, este un lucru la fel de grav. Ar trebui să vă consultați primarii din propriul partid ca să vedeți câtă dreptate vă vor da. Derapajul economic de acum, pe care îl acuză PSD și PC, este doar urmarea firească a trocului politic la care am asistat cu toții. PNL a cumpărat voturi, PSD a vândut voturi, iar de plătit plătesc cetățenii României.
În facturile de energie termică, în facturile de gaze și apă caldă se regăsește și o parte a târgului politic din Parlament.
Nu vă cred, domnule Iliescu, domnule Năstase și domnule Geoană, că puteți fi credibili acum, să arătați cu degetul spre dificultățile din economie, iar românii nu cred să nu-și aducă aminte că acest Guvern nu ar fi supraviețuit nicio zi fără susținerea politică a PSD. Ne aflăm într-o situație dificilă din cauza unui Guvern slab, care nu se supune deciziilor Parlamentului, ci intereselor clientelare pe care le servește. Sunt interese ale clienților politici ai PNL și PSD, domnilor semnatari ai moțiunii.