Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Daniel Robert Marin
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține adoptarea propunerii legislative supuse analizei, deoarece, în ședința din 22.02.2018, Guvernul a aprobat Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, proiect care vizează o intervenție mai amplă asupra Legii nr. 248 și în cuprinsul căruia se regăsesc texte din inițiativa legislativă de față.
De asemenea, în cuprinsul proiectului de lege al Guvernului sunt incluse o serie de modificări ale regimului de eliberare a pașapoartelor simple temporare, ce trebuie promovate în strictă corelare, în scopul menținerii cadrului juridic coerent în materia eliberării documentelor de călătorie.
Proiectul menționat cu privire la care Comisia pentru administrația publică și organizarea teritoriului a elaborat raport favorabil, cu amendamente, se află înscris pe ordinea de zi a ședinței plenului Senatului din data de 4.04.2018. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.