Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 martie 2017
Declarații politice · adoptat
Roxana Natalia Pațurcă
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația politică de astăzi subliniază importanța și necesitatea investițiilor în sectorul agricol.
Doamnelor și domnilor senatori,
Un aport considerabil la dezvoltarea economică a țării, mai ales în zonele de câmpie, îl au fermierii români. Această clasă de persoane trebuie încurajată spre dezvoltare pentru a putea amplifica beneficiile pe care aceștia, prin activitatea lor, le oferă României.
Știm foarte bine că sectorul agricol reprezintă o linie de prioritate pentru PSD prin programele de ajutorare și motivație pe care urmează să le lansăm și, mai ales, prin respectarea angajamentelor pe care ni le-am asumat vizavi de fermieri.
În programul de guvernare există un întreg capitol dedicat agriculturii, pentru că ne dorim să oferim șanse egale agriculturilor români față de cei europeni, pentru că ne dorim dezvoltarea unui motor de creștere economică, pentru că suntem conștienți de potențialul acestui domeniu de a asigura locuri de muncă pentru tineri, de a produce hrană sănătoasă pentru români.
România, datorită activității din sectorul agricol, este privită ca un competitor destul de important în piața de desfacere europeană. În prezent exportăm aproximativ 80% din producție, din cauza insuficienței unui consum local.
Aceste date sunt de apreciat, dar în același timp trebuie să ne atragă atenția asupra faptului că nu reușim să păstrăm în țară producția proprie. Producția din România
înregistrează cifre semnificative, dar din tot ce înregistrăm poate doar o cantitate infimă este cea care rămâne pentru consumul propriu, după onorarea comenzilor din export. Cred că suntem destul de capabili astfel încât să reușim să acoperim consumul propriu, dar să și exportăm cantități importante, astfel încât să devenim un competitor major nu doar pe piața externă, ci și pe cea internă.
Toate aceste date ne îndreaptă atenția asupra deficienței înregistrate în balanța import-export și de aceea ne propunem, prin programul de guvernare, refacerea acestei balanțe, începând cu programe de susținere a produselor considerate deficitare. Este greu de înțeles motivul pentru care până acum nu s-au luat măsuri în legătură cu acest dezechilibru, această deficiență fiind semnalată de nenumărate ori de către oamenii de specialitate.
Toate măsurile pe care programul de guvernare le propune sunt sustenabile și foarte bine formulate, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor ambițioși.
Susțin demersurile dedicate agriculturii, pentru că știu că vor exista și fermieri călărășeni care vor profita de toate aceste pârghii pentru a ajuta cu adevărat România.
Îmi doresc cu adevărat să încurajăm autenticitatea și identitatea românească, pentru că și noi putem să le oferim copiilor noștri, părinților, bunicilor sau prietenilor gustul autentic al legumelor și fructelor românești, proaspete și naturale. Cred cu tărie în relansarea agriculturii românești și că putem ajunge la nivel de performanță în aceste domeniu.