Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2013
Declarații politice · adoptat
Dorin Păran
Declarații politice și intervenții ale senatorilor:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Declarația mea politică se intitulează „Terra, poluare, supraviețuire”.
În fiecare an, ziua de 22 aprilie este dedicată Zilei Pământului. Este ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător în Statele Unite, anul 1970.
Nu știu cât de des ne amintim despre mediu, Pământ, poluare și ecologizare, dar măcar de Ziua Pământului ar trebui să o facem. Până la urmă, cuvintele de mai sus nu sunt niște simple concepte, sunt, într-un mod clar, vectori care converg înspre ceea ce înseamnă viața sau dispariția acesteia de pe Terra. Trezirea din anii ’70 legată de Ziua Pământului și făcută pentru protecția mediului, fondată de senatorul american Nelson, încă mai trebuie să fie promovată. Trăim într-o lume în care contează, practic, două lucruri: viteza și cantitatea. Rămâne neglijată de foarte multe ori calitatea. În domeniile mari ale economiei – industrie, agricultură – de prea multe ori așa se pune problema. Dacă în urmă cu câțiva ani gazele și fumul însemnau prosperitate, acum acestea înseamnă poluare.
Așadar:
1. Trezirea pentru Pământ trebuie să aibă mult mai mulți adepți și trebuie să conștientizăm problemele de mediu fără a avea iluzia că pe noi nu ne afectează asemenea lucruri.
2. Cel puțin în România, avem o problemă cu spiritul civic. Civismul ne cam lasă indiferenți. Mediul se protejează prin foarte mult spirit civic.
3. Omul a transformat natura în folosul său și neglijența umană asupra naturii devine de foarte multe ori strigătoare la cer.
Ca trezirea de protejare a mediului să aibă loc, trebuie să fie evitate chestiuni ca: folosirea incorectă a îngrășămintelor chimice, exploatarea nerațională a solului, tăierea, raderea pădurilor și poluarea apelor.
În lumea aceasta așa-zis modernă, în excesul de a vrea să obținem repede cât mai mult, totul, de la nivelul micului producător până la nivelul marilor corporații alimentare și industriale, se folosesc fel de fel de chimicale. Dacă crești găini într-o gospodărie, le cumperi furaje concentrate, dacă cumperi pui din supermarket, constați că e apă destul de zdravăn injectată în el, iar dacă îți iei niște fructe „de sezon”, vezi că sunt făcute pentru vreo trei sezoane. Iar cât despre efectele acestora, boli se numesc.
Doamnelor și domnilor senatori,
Dacă în România Ziua Pământului este foarte puțin sărbătorită, noi, parlamentarii României, am fi putut sărbători alegând să venim la serviciu cu bicicleta sau chiar în plimbare până la Senat. Am putea să începem ziua cu selectarea deșeurilor casnice și ducerea lor în locuri special amenajate.
Nu este târziu să ne trezim și să ne uităm la natură, să vedem că încă putem salva și păstra ce avem și să ne gândim la sănătatea Pământului și la sănătatea noastră și a copiilor noștri.
Vă mulțumesc.