Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 mai 2010
procedural · retrimis
Teodor Viorel Meleșcanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
Guvernul României și-a asumat ca termen pentru aderarea la spațiul Schengen data de 27 martie 2011.
În vederea verificării de către Uniunea Europeană a posibilităților României pentru îndeplinirea obligațiilor asumate pentru perioada septembrie–octombrie a acestui an, urmează să aibă loc o primă vizită de evaluare a Uniunii Europene, care să vadă dacă avem un asemenea sistem și dacă el funcționează, chiar dacă este într-o fază de testare. În acest sens a fost întocmit un proiect de lege, un proiect care pornește de la acquis-ul european în materie, proiectul a fost avizat favorabil de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, dar și de Comisia pentru politică externă și evident că rolul cel mai important îl are Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, care a hotărât să adopte un raport de admitere. Vă propunem să aprobați acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.