Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Georgică Severin
Discurs
Propunerea legislativă a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, aviz nefavorabil de la Consiliul Economic și Social, iar până la momentul redactării raportului nu primisem încă punctul de vedere al Guvernului. Comisia pentru drepturile omului ne-a transmis un aviz negativ.
Prin două adrese distincte, SRTV și SRR s-au adresat comisiei, arătând că adoptarea acestei inițiative ar conduce la diminuarea drastică a veniturilor celor două societăți și, în consecință, la imposibilitatea atingerii obiectivelor lor.
Proiectul legislativ a fost luat în dezbatere de comisie în ședința din 3 iunie anul trecut și, în cursul dezbaterilor, membrii comisiei au subliniat faptul că serviciile publice de radio sunt prevăzute de Constituția României și, în același timp, se concretizează obligația autorităților publice de a asigura informarea corectă a tuturor cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, ele neputând face obiectul unei opțiuni individuale.
În urma dezbaterilor, comisia a hotărât, cu unanimitatea voturilor senatorilor prezenți, să adopte raport de respingere. Vă mulțumesc.
Senatul este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.