Dumitru Manea

## Mulțumesc, domnule președinte.

## Doamnelor și domnilor senatori*,

La 15 februarie, adică ieri, s-au împlinit 175 de ani de la nașterea celei mai mari personalități din toate timpurile ale învățământului românesc – Spiru Haret. Și nu este o declarație festivă sau festivistă, ci o constatare istorică.

A fost matematician, astronom, fizician, profesor universitar, om politic, ministru al cultelor și instrucțiunii publice timp de trei mandate, membru titular al Academiei Române. A fost primul român care a obținut doctoratul în matematici la Sorbona. Lucrarea sa, teza lui „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare”, a făcut vâlvă în presa europeană, fiind publicată în volumul 18 al Analelor Observatorului din Paris. Meritele i-au fost confirmate și prin atribuirea de către Uniunea Internațională Astronomică a numelui unui crater de pe Lună, descoperit în 1959.

Henri Poincaré, marele matematician și filozof francez, a încercat să-l convingă să rămână profesor alături de el, la Sorbona, însă Spiru Haret a refuzat, alegând să-și pună geniul în slujba școlii românești.

De trei ori ministru al instrucției publice, a reorganizat învățământul secundar și superior, a introdus bacalaureatul, a profesionalizat corpul didactic, a reorganizat școlile normale, a înființat învățământul profesional, a creat grădinițele, a susținut manualele accesibile, a ridicat – atenție! – aproape 2.000 de școli în doar câțiva ani din primul mandat, iar în total – 2.343. Ca să facem o scurtă analogie, în 1990 în România se aflau 18-20.000 de unități școlare. Astăzi, în 2026, mai există 6.200-6.400 de școli cu personalitate juridică.

Aceasta este diferența: