Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 octombrie 2017
Declarații politice · retrimis
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Punctul 9 pe ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 29/2017 pentru înființarea Centrului Național de Management al Apei Grele (L247/4.09.2017).
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege și îi dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.
Îl invit la microfon pe domnul Robert Tudorache, secretar de stat în cadrul Ministerului Energiei.
Aveți cuvântul. Microfonul 8.
## **Domnul Iulian Robert Tudorache** – _secretar de stat_
## _în Ministerul Energiei_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
În situația de faliment în care se află RAAN, respectarea obligațiilor prevăzute de contractul încheiat cu ANRPS privind depozitarea, verificarea și menținerea calităților fizico-chimice din prescripțiile tehnice ale apei grele este compromisă iremediabil.
La ora actuală, RAAN nu mai dispune de sursele financiare care să susțină costurile aferente acestei activități, pentru a desfășura activitatea de management al apei grele. În prezent, nu mai există surse de finanțare pentru efectuarea în mod corespunzător a activității de management al apei grele, ceea ce conduce la periclitarea funcțiilor tehnologice și operaționale ale activității de asigurare și conservare a cantităților de apă grea existentă în depozitele RAAN, evident, cu consecința de alterare ireversibilă a caracteristicilor prescrise și de utilizare.
Proiectul de ordonanță pentru înființarea Centrului Național de Management al Apei Grele destinate reactoarelor nucleare de producere a energiei electrice se subsumează domeniului acordat prin Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe, pentru următoarele considerente:
– se propune înființarea Centrului Național de Management al Apei Grele, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, specializată în managementul apei grele, produs cu dublă utilizare;
– Centrul va prelua de la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare Drobeta-Turnu Severin în depozit și/sau administrarea cantităților de apă grea achiziționate la rezerva de stat, inclusiv obligația de depozitare și menținere a proprietăților fizico-chimice ale apei grele, în baza unui contract de depozit ce va fi încheiat cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.
Având în vedere cele prezentate, Ministerul Energiei propune plenului Senatului adoptarea acestui proiect de lege. Cu mulțumirile de rigoare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.