Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 aprilie 2018
Declarații politice · respins
Șerban Nicolae
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Această propunere legislativă urmărește reglementarea unei situații privind industria militară, industria de apărare, în sensul în care Ministerul Apărării Naționale preia, în numele statului român, rolul de deținător, cu toate drepturile aferente, al participațiilor statului acolo unde statul este acționar unic sau majoritar la societăți cu profil militar care fac parte din industria de apărare în termeni generici. Acest lucru se întâmplă cu unitățile din sectorul energetic la Ministerul Energiei. Cu o parte din societăți care sunt în gestiunea sau în administrarea Ministerului Economiei, această trecere se face de la Ministerul Economiei către Ministerul Apărării Naționale.
Soluția nu are pretenția de a fi una perfectă sau de a fi rezolvat toate problemele legate de industria de apărare, care a cunoscut un declin semnificativ după 1990 în România, dar nici tolerarea actualei situații nu este de dorit, în sensul în care, dacă până acum nu s-au găsit alte soluții, formule mai eficiente, alternative mai viabile, deocamdată propunerea pe care v-o supunem atenției și pe care sperăm să o votați este aceea de a trece în administrarea Ministerului Apărării Naționale participațiile statului la companiile din industria militară. Repet, acolo unde statul este acționar unic sau acționar majoritar. În termen de 180 de zile, Guvernul, prin norme metodologice, va stabili toate detaliile privind transferul acestei administrări de participații, inclusiv în ceea ce privește structura de personal, dimensionarea bugetară și așa mai departe.
În esență, importanța acestei propuneri rezidă în faptul că Ministerul Apărării Naționale ar putea să dimensioneze mult mai corect industria de apărare, ar putea să reînființeze capacități de producție, ar putea să coreleze producția din domeniul militar cu cercetarea de resort. Există și regia Romarm, care se implică direct în toată această chestiune, și, atunci, ceea ce propunem noi – repet, fără a avea pretenția de a fi soluția perfectă sau unica salvare – este o soluție de blocare a acestei situații, care se dovedește a fi păgubitoare pentru economia românească, dezavantajoasă pentru industria de apărare și pentru capacitățile necesare apărării țării. Am ajuns în situația în care inclusiv pulberea România o importă. Pulberea, praful de pușcă, în termeni populari, se importă de la state din apropierea țării, ceea ce face ca lucrurile să meargă într-o direcție profund anormală.
Vă rog să susțineți această propunere legislativă, așa cum a fost trecută de Comisia de apărare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.