Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2013
procedural · respins
Dan Manolescu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 23–28 septembrie 2013 17–18
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă vizează reglementarea și completarea art. 57 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în sensul de a crea posibilitatea dispunerii asupra destinației reprezentând cota de 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii, să se facă pe o perioadă de cinci ani, față de posibilitatea de a dispune pe o perioadă de un an, așa cum este în prezent.
Guvernul nu susține această propunere legislativă întrucât, în situația în care opțiunea contribuabilului ar fi valabilă pe o perioadă de cinci ani, considerăm că ar apărea o serie de probleme de administrare, cum sunt cele care sunt generate de desființarea entității beneficiare, de dispariția sursei de venit a solicitantului, precum și de complicarea procesului de administrare a impozitului pe venit prin organizarea acestor evidențe ale cererilor depuse și de gestiunea lor pe durata celor cinci ani.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.