Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2013
Informare · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor, sunt înscrieri la dezbaterile generale?
Nu sunt înscrieri la dezbaterile generale.
Atunci intrăm direct în procedura de vot.
După cum vă aminteam, este vorba despre o lege ordinară.
Raportul comun al comisiilor este de admitere, cu un amendament admis.
Noi suntem primă Cameră sesizată.
Vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu raportul comisiilor, de admitere, cu amendamentul admis.
Cine este pentru?
Mulțumesc.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2013 vizează trecerea acțiunilor deținute de stat la „Transgaz” și „Transelectrica” din administrarea Ministerului Economiei în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, în vederea separării calității de acționar la operatorii economici care desfășoară activitate de producere și furnizare a electricității și a gazelor naturale, pe de o parte, de calitatea de acționar la operatorii de transport al electricității și al gazelor naturale, ca urmare a Directivei 2009/72 CE și a Directivei 2009/73 CE, care vizează aceste aspecte.
Guvernul susține proiectul de lege în forma adoptată a ordonanței de urgență, cu amendamentele admise în raportul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisiei economice, industrii și servicii. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.